Barack Obama ştia, atunci când s-a instalat la Casa Albă şi lăuda ”îndrăzneala de a spera”, că locul său în cărţile de istorie va fi întotdeauna măsurat în funcţie de aşteptările nemăsurate pe care alegerea sa le-a stârnit în Statele Unite şi aiurea, scrie AFP.
Dincolo de un zâmbet larg, de calmul în faţa oricărei încercări şi de eleganţa în exercitarea puterii unanim salutate, ce va rămâne din cele două mandate ale acestui preşedinte democrat cu un parcurs singular, fiului unui kenyan, care şi-a petrecut copilăria între Hawaii şi Indonezia?
De la scăderea constantă a şomajului şi până la moartea lui Osama ben Laden, de la deschiderea către Cuba şi până la un acord mondial privind încălzirea globală, al ”44-lea” - care a fost totodată primul preşedinte culoare din istoria Statelor Unite - poate revendica progrese reale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Însă un vis s-a pierdut pe drum: visul unei Americi reconciliate.
Anii de blocaje caricaturale cu Congresul, alegerea-şoc a lui Donald Trump - pe care nu a văzut-o venind - în urma unei campanii de o agresivitate fără precedent au arătat cum ţara era era fracturată profund după tot atâtea linii de fractură.
Disensiuni politice, bineînţeles cu ambele blocuri, republican şi democrat, care refuză dialogul până la blocarea funcţionării democratice.
Disensiuni rasiale, de asemenea, care au ieşit la lumină cu o vigoare de nebănuit. Atent să nu fie considerat ”preşedintele negrilor”, Barack Obama nu era poate, în mod paradoxal, cel mai bine plasat să urnească aceste limite.
Gustul este amar pentru cel care afirma, în 2014, în discursul care avea să-l proiecteze în prim-planul scenei, că nu exista ”o Americă progresistă şi o Americă conservatoare”, ”o Americă neagră şi o Americă albă”.
Ca şi cum acest preşedinte calm şi măsurat, un pic prea doct şi profesoral după gustul criticilor săi, nu ar fi luat pulsul şi nici nu ar fi simţit fricile acestei ”alte Americi”, a unei clase medii albe, îngrozită de vârtejul mondializării.
MEREU POPULAR
Cu tâmplele albe, Barack Hussein Obama părăseşte Biroul Oval la vârsta de 55 de ani, cu o pularitate la zenit, similară celei a lui Ronald Reagan în aceeaşi etapă.
Pentru acest relativ novice în politică ce promitea - într-o campanie pe care a purtat-o pe ritmul "Yes we can" - să transforme în mod fundamental Statele Unite, ucenicia puterii a fost dură.
Ajuns la putere la vârsta de 47 de ani, cu patru mai mulţi decât John F. Kennedy, el recunoaşte deschis că a subestimat povara Washongtonului.
Şi nu poate decât să deplângă barajul sistematic al republicanilor în Congres, chiar dacă i-au lipsit, fără îndoială, flexibilitatea şi abilitatea în relaţiile cu Capitol Hill.
Confruntându-se, la venirea la putere, cu un veritabil haos economic, financiar şi imobiliar - părţi întregi ale industriei erau pe marginea prăpastiei -, el impune un plan de relansare în valoare de 800 de miliarde de dolari.
Apoi face să fie adoptată, la capătul unei bătălii parlamentare cu adevărat homerice, o reformă a sistemului de asigurare pe caz de boală, supranumită ”Obamacare”, în care toţi predecesorii săi au eşuat.
Aproximativ 20 de milioane de americani beneficiază în prezent de acest program, pe care Donald Trump a jurat să se debaraseze.
HAOSUL SIRIAN
Pe frontul afacerilor externe, bilanţul este împărţit.
Premiul Nobel pentru Pace din 2009 a fost, în această privinţă, un cadou otrăvit. Barack Obama a fost recompensat a priori pentru impulsul pe care l-a făcut să se nască, acolo unde mulţi ”giganţi ai istoriei”, potrivit Comitetului, au fost recompensaţi pentru ”munca” lor.
Fostul senator din Illinois poate să revendice legitim o ruptură netă cu anii Bush.
El a orchestrat retragerea trupelor americane din Irak şi Afganistan - de la 180.000 de oameni la 15.000 - şi a interzis să se recurgă la tortură, folosită după 11 septembrie de CIA.
Reintegrând Iranul, marele inamic şiit al Arabiei Saudite, în joocul diplomatic, afirmând sus şi tare că America are alte priorităţi - cu Asia şi Africa în frunte - decât numai Orientul Mijlociu, preşedintele Statelor Unite a încercat să refacă cărţile.
Însă prudenţa şi pasivitatea sa în faţa Războiului din Siria, care a provocat cea mai mare tragedie umană de la Doilea Război Mondial încoace, face să planeze o umbră asupra anilor petrecuţi la "1600 Pennsylvania Avenue".
El respinge criticile, dar sfârşeşte prin a recunoaşte o formă de neputinţă. ”Mă întreb cu regularitate: există vreo iniţiativă la care nu ne-am gândit? Există vreo cale, în afară de cele care mi-au fost prezentate, pe care Churchill ori Eisenhower şi le-ar fi imaginat?”.
DISCURSURI CIZELATE
În unele dosare, ca modificările climatice, acest specialist în drept constituţional a învăţat şi a ştiut să se adapteze.
De la imensa dezamăgire a Summitului de la Copenhaga din 2009, el reţine o evidenţă: nimic nu se va face fără o axă comună Washington/Beijing. Pe cel de-al doilea se va construi în mare parte succesul Acordului de la Paris de la sfârşitul lui 2015.
În altele, de la conflictul israeliano-palestinian şi până la Închisoarea de la Guantanamo, el a eşuat în mod clar.
La zece zile după ce a preluat puterea, el a semnat un decret vizând să închidă centrul de detenţie instalat în Cuba într-un an. Opt ani mai târziu, tabăra de sinistră reputaţie are mai puţini deţinuţi, dar este în continuare acolo.
Din preşedinţia lui Barack Obama, un orator talentat, va rămâne, de asemenea, un ansamblu de discursuri cizelate.
ZIGZAGURILE ISTORIEI
La Charleston, unde au murit nouă afroamericani sub gloanţele unui susţinător al supremaţiei albe, el găseşte, cu accente de "preacher", cuvinte de alinare, după care intonează "Amazing Grace", urmat cu fervoare de mii de oameni.
La Atena, leagănul "demokratia", el recunoaşte cât de imperfect este, ”la fel ca orice lucru omenesc”, exerciţiul democratic, uneori ”lent, frustrant, confuz”.
La Chicago, locul unde şi-a făcut ucenicia în politică, el încearcă, în ultimul său discurs, să facă apel, o ultimă dată, la energia care l-a purtat la putere într-o seară din noiembrie 2008. ”Vă cer să credeţi în capacitatea voastră de a fi actori ai schimbării”.
Conştient că bilanţul său ar putea, într-o mare măsură, să fie rapid deşirat de succesorul său, Barack Obama îşi va fi păstrat până la capăt optimismul aprig, marca sa, lăudat de unii, iar de alţii luat în derâdere.
La o zi după unda de şoc a victoriei lui Trump, el îndemna să se accepte ”zigzagurile istoriei” şi să meargă înainte, subliniind cât de zadarnic este să te ”ghemuieşti în poziţia fătului”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
