Pompierii ruşi au continuat pentru a cincea zi, duminică, să încerce să stingă incendiul de la depozitul de petrol din regiunea Krasnodar, din sud-vestul ţării, declanşat săptămâna trecută de un atac cu dronă pe care autorităţile l-au atribuit Ucrainei, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Unul dintre rezervoare şi produsele petroliere din interiorul instalaţiei ard”, a declarat administraţia regională într-o postare pe Telegram, duminică, ora locală.

Duminică, la ora 17.00 GMT (19.00, ora României), suprafaţa incendiului de la depozitul din apropierea satului Kavkazskaia era de aproximativ 2.000 de metri pătraţi. Suprafaţa incendiului aproape s-a dublat în noaptea precedentă, în urma unei deversări de produse petroliere.

Ministerul rus de Externe a declarat că atacul a reprezentat o încălcare a unui acord de încetare a focului asupra infrastructurii energetice.

Autorităţile locale au adus sâmbătă trenuri de pompieri încărcate cu apă pentru a ajuta la combaterea incendiului.

Depozitul este un terminal feroviar pentru livrările de petrol rusesc pentru o conductă către Kazahstan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.