Opt rachete au vizat o bază irakiană în care se află militari americani, în weekend, la nord de Bagdad, un atac care l-a ”indignat” pe secretarul de Stat american Mike Pompeo, în contextul în care Iranul dă semne de calmare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Idignat de informaţii cu privire la un nou atac cu rachetă împotriva unei baze aeriene irakiene”, a scris duminică pe Twitter Pompeo.

”Acest încălcări repetate ale suveranităţii Irakului de către grupări opuse Guvernului irakian trebuie să înceteze”, a avertizat el.

Patru militari irakieni au fost răniţi, potrivit armatei irakiene, care nu a precizat originea tirurilor.

Surse militare irakiene au dat asigurări că niciun militar american nu a fost atins.

Aproape toate trupele americane au părăsit deja această bază situată în apropiere de Bagdad, în urma unei escaladări între Statele Unite şi Iran.

”Mai sunt doar vreo 15 militari americani şi un singur avion la Bagdad”, a dat asigurări pentru AFP o sursă militară irakiană.

De la sfâritul lui octombrie, zeci de rachete au fost trase asupra unor baze irakiene în care se află militari americani, iar la 27 decembrie a fost ucis un subcontractor american. Statele Unite au acuzat facţiuni armate irakiene proiraniene de aceste tiruri.

Ca represalii, la 29 decembrie, Statele Unite au bombardat baze irakiene la frontiera cu Siria, în care au ucis 25 de combatanţi din cadrul Hashd al-Shaabi, o coaliţie militară proiraniană integrată în trupele irakiene.

Escaladarea a atins un nou nivel fără precedent printr-un atac cu un avion american fără pilot (dronă), ordonat de către preşedintele american Donald Trump, în care a fost asasinat generalul Qassem Soleimani şi numărul doi în Hashd, Abu Mahdi al-Muhandis, la aeroportul de la Bagdad, la 3 ianuarie.

Iranul a ripostat la 8 ianuarie şi a tras 22 de rachete balistice asupra bazei irakiene Ain al-Assad (vest), în care se află trupe americane, fără să facă victime.

Ulterior,  tiruri de rachete vizând interese americane, inclusiv Ambasada americană din Zona Verde, au fost reluate aproape zilnic, după ce Parlamentul irakian s-a pronunţat prin vot în favoarea unei plecări a trupelor străine din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.