Populiştii naţionalişti aflaţi la putere în Polonia doresc să organizeze un referendum naţional pe tema acceptării refugiaţilor, fiind nemulţumiţi de acordul european privind reforma sistemului de azil din UE, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut joi de Jaroslaw Kaczynski, preşedintele partidului ultraconservator Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere.

Conform unui acord preliminar încheiat recent, ţările UE care refuză să primească refugiaţi vor trebui să plătească o sumă de 20.000 de euro de persoană într-un fond gestionat de Bruxelles. Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestei clauze, iar autorităţile de dreapta de la Varşovia au condamnat planul de relocare.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Noi nu suntem de acord cu acest lucru şi nici poporul polonez nu este de acord, iar asta trebuie să facă obiectul unui referendum (...) Şi vom organiza acest referendum", a declarat Jaroslaw Kaczynski. "Poporul polonez trebuie să decidă asupra acestei chestiuni", a adăugat el în timpul unei dezbateri parlamentare.

Polonia găzduieşte în prezent peste un milion de refugiaţi ucraineni care şi-au părăsit ţara în urma invaziei ruseşti din februarie 2022, dar autorităţile se opun de mult timp relocării migranţilor din Africa sau Asia care au ajuns în Grecia sau în Italia.

"Acesta nu este un pact privind migraţia, ci un diktat care vizează schimbarea culturii europene", a acuzat premierul polonez Mateusz Morawiecki în faţa parlamentarilor polonezi. "Suntem în Sejm (camera inferioară a parlamentului polonez), nu în Bundestag, şi avem tot dreptul şi obligaţia de a vota în favoarea intereselor Poloniei", a adăugat Morawiecki. "Noi, polonezii, ştim foarte bine ce sunt compasiunea şi solidaritatea. Nimeni nu ne va învăţa solidaritatea, în special germanii", a declarat premierul de la Varşovia.

Polonia urmează să aibă alegeri parlamentare în această toamnă, iar problema acceptării refugiaţilor va fi unul dintre principalele subiecte ale campaniei electorale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.