Polonia intenţionează să suspende temporar dreptul la azil ca parte a unei strategii de limitare a migraţiei ilegale, pe fondul tensiunilor cu Belarusul vecin, pe care Varşovia îl acuză că în mod intenţionat canalizează imigranţi peste graniţa sa, relatează Reuters.
„Unul dintre elementele strategiei privind migraţia va fi suspendarea teritorială temporară a dreptului la azil”, a anunţat sâmbătă premierul Donald Tusk.
„Voi cere acest lucru, voi cere recunoaşterea în Europa a acestei decizii”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Acest lucru se datorează faptului că ştim foarte bine cum este folosit de (preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko, de (preşedintele rus Vladimir) Putin, de către contrabandişti, traficanţi de persoane, cum acest drept la azil este folosit exact împotriva esenţei dreptului la azil”, a declarat el la un congres organizat de partidul său liberal Coaliţia Civică (KO), cel mai mare membru al guvernului de coaliţie din Polonia.
Migraţia a ocupat un loc prioritar pe agenda Poloniei începând din 2021, când un număr mare de persoane, în principal din Orientul Mijlociu şi Africa, au început să încerce să treacă ilegal pe la frontiera cu Belarus, în ceea ce Varşovia şi Uniunea Europeană au afirmat că a fost o criză orchestrată de Minsk şi aliatul său, Rusia.
Rusia şi Belarus au negat responsabilitatea.
Tusk a declarat că va prezenta strategia privind migraţia în cadrul unei şedinţe de guvern la 15 octombrie, când se împlineşte un an de la alegerile care au adus la putere coaliţia pe care o conduce.
De la preluarea mandatului, în decembrie 2023, Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a urmărit o politică dură în ceea ce priveşte migraţia, o strategie care a câştigat un sprijin public larg, dar care a consternat activiştii care sperau că va abandona abordarea administraţiei naţionaliste anterioare.
În iulie, parlamentul polonez a adoptat o lege care a facilitat utilizarea armelor de către serviciile de securitate împotriva migranţilor la frontiera cu Belarus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.