Judecătoarea poloneză Malgorzata Gersdorf a putut fi văzută miercuri cum intra în clădirea Curţii Supreme din Varşovia, ignorând astfel noua lege care o forţează să se pensioneze din postul său de preşedintă a curţii, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Prezenţa mea aici nu este despre politică, sunt aici pentru a proteja statul de drept”, a declarat ea la intrarea în sediul Curţii, înconjurată de susţinători şi politicieni ai opoziţiei.

Gersdorf a declarat că legea este neconstituţională şi că nu poate fi implementată. Criticii susţin că face parte dintr-un efort mai larg de a controla sistemul judiciar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Noua lege - promulgată în decembrie de preşedintele Andrzej Duda - pune capăt mandatelor a aproape jumătate dintre judecătorii Curţii Supreme.

UE a criticat dur noua legislaţie iar Comisia Europeană a trimis Polonia la Curtea Europeană de Justiţie

„Retragerea forţată a acestor judecători ar însemna o încălcare ireversibilă a statului de drept”, a declarat vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.