Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP.
”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu premierul polonez Donald Tusk şi omologul său grec Kyriakos Mitsotakis într-o scrisoare comună adresată preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.
Această poziţie intervine în timp ce Cei 27 întâmpină deja dificultăţi în a găsi finanţări necesare dezvoltării industriilor lor ale apărării, decisă în urma unei invazii a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.
Ursula von der Leyen s-a referit la această scrisoare a Atenei şi Varşoviei la o dezbatere, joi, la Bruxelles, între principalii candidaţi la succesiunea sa, între care se află şi ea însăşi.
Ea a cerut ca viitoarea Comisie, care urmează să intre în funcţie în urma alegerilor europene din iunie, să lanseze proiecte în comun în acest domeniu, sub forma, ”de exemplu, a unui scut antiaerian pentru toţi”.
Spaţiul aerian al Poloniei şi României - vecine cu Ucraina - a fost traversat deja, în mai multe rânduri, de rachete sau drone, consecinţe ale conflictului care se află în desfăşurare la frontierele lor.
”Scutul de apărare antiaeriană trebuie să fie un program care să răspundă acestei vulnerabilităţi majore a securităţii noastre”, subliniază cei doi şefi de guverne europene în această scrisoare.
Slăbiciunea apărării antiaeriene a Uniunii Europene (UE) a fost evidenţiată recent de eşecul majorităţii statelor membre UE de a răspunde unei cereri tot mai mari a Kievului de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, în contextul în care infrastructuri şi populaţia ucrainene sunt bombardate intensiv de către forţele ruse.
Tusk şi Mitsotakis vor să-şi prezinte propunerea la viitorul summit al celor 27, prevăzut în iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.