POLITICO, publicaţia căreia preşedinta Maia Sandu i-a acordat recent un interviu ce a stârnit ecouri la Moscova, relatează despre evoluţiile politice de la Chişinău şi anunţă că Moldova a numit un nou prim-ministru pro-european după ce guvernul a căzut „pe fondul presiunilor ruseşti”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Presa internaţională relatează pe larg despre criza politică apărută în Republica Moldova şi încearcă să o explice

Moldova a primit statutul de candidat la UE în iunie anul trecut, împreună cu Ucraina, dar s-a confruntat cu presiuni intense din partea Moscovei, care a încercat să-i submineze autoritatea, scrie POLITICO.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a încercat să-şi menţină ţara pe o traiectorie pro-UE prin numirea lui Dorin Recean în funcţia de prim-ministru, consideră publicaţia. Actualul consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintei este o figură pro-UE cunoscută. Parlamentul moldovean, în care partidul lui Sandu deţine o majoritate confortabilă cu 63 din 101 locuri, va vota săptămâna viitoare pentru a confirma numirea, menţionează POLITICO.

Guvernul moldovean acuză de mult timp Rusia, care are soldaţi în regiunea separatistă Transnistria din estul ţării, că a stârnit tulburări în ţară, inclusiv proteste în capitala Chişinău. Într-un interviu pentru POLITICO, luna trecută, Sandu a acuzat Rusia că se foloseşte de criza energetică şi de spirala inflaţiei pentru a "aduce instabilitate în Moldova", referindu-se la eforturile de dezinformare ale Rusiei pentru a alimenta sentimentele antiguvernamentale.

CITEȘTE ȘI "E timpul pentru o aderare la NATO?" titrează POLITICO un interviu în care Maia Sandu declară că există "o discuţie serioasă" dacă R. Moldova ar trebui să renunţe la neutralitate

În ultimele două decenii, Moscova are o lungă istorie de a-şi folosi pârghiile economice împotriva Moldovei pentru a-i submina administraţiile pro-UE, cea mai cunoscută măsură fiind interzicerea importurilor de vinuri moldoveneşti, esenţiale pentru economia ţării, reaminteştre POLITICO.

Publicaţia notează că prăbuşirea guvernului de la Chişinău vine la doar câteva zile după ce Natalia Gavriliţa s-a întâlnit la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a face bilanţul perspectivelor de aderare a Moldovei la UE.

Învecinându-se cu Ucraina, Moldova se află într-o situaţie precară, fiind în apropierea războiului, şi a vrut să găsească un echilibru în încercarea de a se proteja din punct de vedere militar fără să provoace însă Moscova.

Această ţară cu o populaţie de 2,5 milioane de locuitori, care era dependentă în proporţie de 100% de gazul rusesc înainte de invazia Ucrainei, s-a confruntat cu o inflaţie galopantă şi cu nemulţumiri publice legate de creşterea costurilor energetice.

Maia Sandu, fost militant anticorupţie cu studii la Harvard, a declarat luna trecută pentru POLITICO că în ţară are loc acum o "discuţie serioasă", în urma invaziei ruseşti din Ucraina, inclusiv despre posibilitatea de a se alătura unei alianţe de apărare. "Acum, există o discuţie serioasă (...) despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianţă mai mare", a spus ea. "Şi dacă ajungem, la un moment dat, la concluzia, ca naţiune, că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic", a spus Maia Sandu, o declaraţie care a deranjat la Moscova.

CITEȘTE ȘI Ambasadorul Rusiei la Bucureşti spune că au fost interpretate greşit declaraţiile lui Serghei Lavrov despre interviul acordat de Maia Sandu în POLITICO: „Occidentul vrea ca Moldova să urmeze exemplul Ucrainei. Care este soarta Ucrainei, o puteţi vedea”

POLITICO aminteşte, de asemenea, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat liderilor UE în timpul summitului de joi de la Bruxelles că Ucraina a interceptat planuri ruseşti de a "distruge" Moldova.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Zelenski a informat-o pe Maia Sandu că spionajul ucrainean a depistat un document rusesc cu un plan de destabilizare a R. Moldova / SIS confirmă / Ce le-a spus preşedintele Ucrainei liderilor UE / Precizările Preşedinţiei de la Chişinău - VIDEO

Serviciile de informaţii moldoveneşti au confirmat ulterior că au identificat, de asemenea, "activităţi subversive" menite să "submineze statul Republicii Moldova, să destabilizeze şi să încalce ordinea publică", notează publicaţia, care menţionează totodată şi incidentul de vineri cu racheta rusă care a survolat spaţiul aerian al ţării. Ministerul de Externe de la Chişinău a anunţat vineri că îl va convoca pe ambasadorul rus în legătură cu "încălcarea inacceptabilă a spaţiului aerian de către o rachetă rusă" care a survolat ţara în timpul unui amplu atac rusesc asupra Ucrainei.

CITEȘTE ȘI Ambasadorul rus Oleg Vasneţov, convocat la Chişinău în urma survolării teritoriului R.Moldova de o rachetă rusă. Ucraina afirmă că două rachete ruseşti au survolat România, Bucureştiul neagă

 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.