Marine Le Pen este în continuare imaginea extremei drepte franceze, dar protejatul ei în vârstă de 28 de ani, Jordan Bardella, îi calcă pe urme şi îi fură veşnicului personaj politic, din ce în ce mai mult, lumina reflectoarelor. În acest timp, oficialii pro-Macron se străduiesc să găsească o modalitate eficientă de a stopa ascensiunea carismaticului tânăr, pe măsură ce se apropie alegerile europene, relatează POLITICO.
Partidul Rassemblement National (RN, Reunirea Naţională), de extremă dreapta, şi-a lansat oficial campania pentru alegerile europene la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul portuar Marsilia, cu doar trei luni înainte de vot. Mii de susţinători s-au adunat la un centru de expoziţii, cu steguleţe tricolore franceze prezente în toată sala, pentru a da startul sezonului electoral sub sloganul "Franţa s-a întors, Europa s-a născut din nou". Cele mai puternice urale nu au venit însă pentru Le Pen, ci pentru carismaticul preşedinte al partidului, Jordan Bardella.
Liderul partidului, născut la Paris, a devenit un nume cunoscut în politica franceză într-o perioadă relativ scurtă de timp, de când a devenit şeful partidului, la sfârşitul anului 2022. Potrivit unor sondaje recente, Bardella ar putea conduce extrema dreaptă franceză spre cea mai mare victorie de până acum în cadrul unor alegeri la nivel naţional. Se estimează că partidul său va obţine aproape 30% din voturi la alegerile europene din iunie, cu 10 puncte în faţa listei pro-Macron. RN nu a atins niciodată pragul de 25 la sută într-o competiţie desfăşurată în toată Franţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Extrema dreaptă franceză a crescut în popularitate în ultimul deceniu - pe un val de populism întâlnit şi în alte părţi ale Europei - şi a obţinut rezultate tot mai bune, scrutin după scrutin. Iar Bardella a jucat un rol cheie în consolidarea partidului său de când a devenit lider. El este acum una dintre vedetele politice cu cea mai rapidă ascensiune din Franţa.
AL DOILEA CEL MAI POPULAR POLITICIAN DIN FRANŢA
Potrivit unui sondaj publicat la începutul acestei luni, Bardella este al doilea cel mai popular politician din Franţa, după fostul prim-ministru Edouard Philippe şi înaintea lui Le Pen.
Profilul său în creştere a făcut să fie atacat de mai mulţi adversari, dar Bardella are abilitatea de a răspunde ingenios şi a rămas în mare parte nevătămat. Popularitatea sa de tip „teflon” a însemnat că, în ciuda tendinţei de a se îndepărta de liniile de partid, nu au existat aproape deloc loc critici la adresa conducerii sale care să vină din propriile rânduri.
Atât de mare este magnitudinea ameninţării care pare să vină din partea liderului de extremă dreapta, încât se crede că Macron l-a ales prim-ministru pe Gabriel Attal, în vârstă de 34 de ani, în mare parte ca răspuns direct la ascensiunea lui Bardella.
"Attal şi Bardella sunt din aceeaşi generaţie, este evident. Attal are perspicacitate politică, ştie cum să livreze o replică, cu substanţă, aşa că este cineva care poate face faţă RN", a declarat un consilier al lui Macron.
Partidului pro-Macron, Renaissance (Renaşterea - n.r), parte a grupului Renew Europe, nu i-a fost prea greu să găsească argumente împotriva lui Bardella. Au încercat să-l prezinte ca pe un izolaţionist pro-Rusia, "arogant" - dar până acum, nu funcţionează.
"Rassemblement National va termina în frunte, dar dacă vom reuşi să transformăm cursa într-o confruntare directă între noi şi ei, am putea să ne descurcăm bine", a declarat pentru POLITICO un deputat de la Renaissance. "Delimitarea naţionalist vs. globalist trebuie să se afle în centrul campaniei. Trebuie să facem din asta o problemă de civilizaţie", spune el.
STRATEGIA PARTIDULUI LUI MACRON
Partidul lui Macron a făcut tot posibilul pentru a prezenta partidul lui Le Pen ca pe o forţă extremistă: subliniind legăturile sale cu Rusia, înclinaţiile anti-UE şi alianţele cu partidele extremiste din străinătate. În acest scop, Renaissance a pus în centrul atenţiei controversele din jurul partenerului german al RN. Membri ai AfD, ai căror europarlamentari fac parte din grupul Identitate şi Democraţie (ID) din Parlamentul European alături de cei ai RN, au participat la o reuniune clandestină a extremiştilor de dreapta în cadrul căreia s-au discutat planuri de "remigraţie" prin deportarea străinilor şi a cetăţenilor "neasimilaţi" - o politică pe care RN o respinge oficial. Când s-a aflat despre reuniunea AfD, aceasta a stârnit indignare pe scară largă şi proteste în masă în toată Germania.
Le Pen şi Bardella s-au întâlnit ulterior cu co-liderul AfD, Alice Weidel, pentru a discuta problema şi a cere explicaţii. Raliul Naţional nu a rupt, până în acest moment, legăturile cu unul dintre singurii săi parteneri la nivel european.
"Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti", a scris Valérie Hayer, candidata principală de pe lista pro-Macron, într-o postare pe X, în care a acuzat RN şi aliaţii săi că "încearcă să distrugă valorile europene".
RELAŢIILE CU RUSIA
De asemenea, RN este vizat pentru presupusele sale legături cu Rusia - o acuzaţie de lungă durată la adresa partidului, pe care Macron a indicat-o în ambele sale campanii prezidenţiale, citând un împrumut de 6 milioane de euro pe care partidul l-a primit de la o bancă rusă. Împrumutul controversat a fost între timp achitat.
În iunie anul trecut, o comisie de anchetă a Adunării Naţionale franceze (parlamentul) cu privire la interferenţele străine a etichetat RN, al cărui manifest prezidenţial din 2022 cerea ca Franţa să se retragă din structura de comandă integrată a NATO, drept o "curea de transmisie" pentru Moscova.
Oficialii RN au declarat că astfel de acuzaţii, inclusiv cele conţinute într-o investigaţie recentă a Washington Post despre interferenţa rusă în afacerile franceze, fac parte dintr-o "cabală" împotriva partidului.
"RN are o linie pro-Rusia, toate voturile lor în Parlamentul UE au arătat acest lucru", a declarat pentru POLITICO Nathalie Loiseau, care a candidat împotriva lui Bardella la alegerile europene din 2019.
Acum, RN a încercat mai mult să se distanţeze de Kremlin de la invadarea Ucrainei în urmă cu doi ani. Bardella şi alţi eurodeputaţi ai partidului au votat pentru o rezoluţie a UE de condamnare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei imediat după începerea invaziei, dar ulterior s-au abţinut la un vot pentru acordarea de asistenţă financiară Ucrainei şi, din nou, în iunie anul trecut, la o rezoluţie care menţiona eforturile de dezinformare ale Rusiei în UE.
MOŞTENITORUL NĂBĂDĂIOS AL LUI LE PEN
Hayer i-a acuzat pe Bardella şi RN că au făcut rabat de la un capăt la altul în chestiuni precum participarea Franţei la Uniunea Europeană şi că suferă de "schizofrenie politică". Criticile lansate la adresa lui Bardella au atins uneori un ton personal. "În întâlnirile şi interviurile sale, sunt îngrozită de superficialitatea retoricii lui Bardella", a declarat Loiseau. "Văd o formă de aroganţă şi de încredere excesivă", a spus ea.
Niciunul dintre atacurile la adresa lui Bardella nu a ţinut însă până acum, în special cele privind Rusia.
Mathieu Gallard, director de cercetare la firma de sondaje Ipsos, a declarat pentru POLITICO că poziţiile RN privind Rusia nu sunt primul lucru cu care majoritatea alegătorilor identifică partidul, chiar dacă ar putea exista unii alegători ezitanţi care sunt descurajaţi de ele). "Este puţin probabil să ducă la pierderea de puncte de către Bardella şi ar putea cel mult să-i împiedice elanul", a comentat cercetătorul.
Bardella a luat măsuri suplimentare pentru a evita să pară pro-rus. Într-un interviu acordat anul trecut publicaţiei l'Opinion, el a declarat că regretă că clasa politică franceză, inclusiv RN, nu a înţeles mai repede ameninţarea pe care o reprezenta Moscova. "A existat o naivitate colectivă cu privire la ambiţiile lui Putin", a spus Bardella.
Câteva zile mai târziu, Le Pen a publicat o scrisoare în care a criticat politica de sancţiuni a UE împotriva Rusiei şi "războiul iresponsabil", în ceea ce a fost văzut ca un răspuns direct la adresa tânărului de 28 de ani. Şi acesta nu a fost singurul moment în care Le Pen a trebuit să clarifice lucrurile.
Bardella s-a rupt de liniile partidului în mai multe chestiuni, ceea ce a dus la unele critici interne. Cel mai recent, preşedintele RN s-a pronunţat împotriva implementării preţurilor minime pentru fermierii francezi, în ciuda sprijinului mişcării sale pentru această politică - ceea ce a împins-o încă o dată pe Le Pen să clarifice poziţia oficială care este de urmat în această privinţă în timpul unei reuniuni a grupului parlamentar, a aflat POLITICO.
Cu toate acestea, Le Pen, al cărui tată, Jean-Marie Le Pen, a fondat partidul, îşi susţine prodigiosul moştenitor politic şi îi admonestează criticii, inclusiv fizic. Potrivit unui articol din Libération, fosta candidată la preşedinţie a mers până la a-l împinge pe vicepreşedintele partidului, Sébastien Chenu, de un perete, pe holurile Adunării Naţionale, şi l-a ameninţat cu excluderea din mişcare pentru că ar fi exprimat plângeri împotriva lui Bardella.
"Mâine pot fi lovită de un camion", a declarat Marine Le Pen într-un interviu televizat, caz în care, a adăugat ea, "(Bardella) are statutul politic şi încrederea" pentru a-i lua locul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.