POLITICO: Adio, Rishi Sunak!

Rishi Sunak, care pare condamnat la uitare electorală după alegerile legislative de joi, este al cincilea prim-ministru pe care Partidul Conservator din Marea Britanie l-a avut în decurs de opt ani. El pare destinat eşecului, dar ştie măcar de ce? se întreabă POLITICO într-o analiză publicată în ajunul scrutinului ce pare să-i readucă la putere, după o lungă absenţă, pe laburişti.

Rishi Sunak a ajuns prim-ministru în 2022, anul în care au căzut Boris Johnson şi Liz Truss, şi nu a scăpat de umbra lor. A fost ministrul cancelar şi „asasinul” politic al lui Johnson, apoi omul chemat să conducă guvernul atunci când Truss a cedat, după şapte săptămâni de mandat, deşi partidul tocmai îl respinsese în competiţia internă pentru conducere, alegând-o în schimb pe ea. Sunak era conservatorul „bun” care urma să unească dreapta după „calamitatea” Truss. În plus, era şi chipeş. La 42 de ani, el a fost cel mai tânăr prim-ministru britanic din ultimele două secole. Dar joi vom cunoaşte probabil forma exactă a eşecului său, scrie POLITICO.

Este greu să citeşti un om despre care nu există bârfe, notează publicaţia. S-a născut în Southampton, un oraş de provincie de pe coasta de sud a Angliei, din imigranţi indieni, un medic şi un farmacist. În copilărie îşi dorea să devină cavaler Jedi: să trăiască într-un univers paralel. În schimb, a mers la Winchester College, o şcoală publică apreciată, şi la Universitatea Oxford, unde a fost preşedinte al Societăţii de Investiţii şi practicant al dansurilor de salon.

Există un videoclip cu el din acei ani, filmat pentru un documentar despre clasă. „Am prieteni care sunt aristocraţi, am prieteni care sunt din clasa superioară, am prieteni care sunt, ştiţi, din clasa muncitoare”, spune el. Apoi adaugă, ca şi cum s-ar teme de ridicol: „Ei bine, nu chiar din clasa muncitoare!” La fiecare şcoală pe care a urmat-o a fost „head boy” (elev reprezentant al şcolii). Cumva, este încă un head boy, deşi accentul de şcoală publică s-a aplatizat, comentează POLITICO.

MERITUL LUI SUNAK: NU A FOST JOHNSON SAU TRUSS

Sunak a lucrat pentru Goldman Sachs şi la câteva fonduri speculative înainte de a face masterul în administrarea afacerilor la Stanford, unde a cunoscut-o pe Akshata Murty, fiica unui miliardar indian din domeniul tehnologiei, care acum este soţia sa. Cu puţine contacte, drumul său spre politică a fost facilitat de prietenul său din copilărie, James Forsyth, pe atunci editor politic la Spectator, revista internă a conservatorilor.

A devenit deputat pentru Richmond, în Yorkshire-ul rural, un loc deţinut anterior de fostul lider conservator William Hague. Când Sunak făcea campanie, dacă oamenii spuneau că îl iubesc pe Hague, el răspundea: "Eu sunt următorul William Hague. Am doar un bronz mai bun!" S-au holbat însă la el când şi-a cumpărat cizme de ploaie albastre pentru a vizita fermele locale - în Yorkshire se poartă verzi. Nu a mai repetat greşeala.

Politica sa se rezumă la o economie de tip Thatcher, la promisiunea vagă a inteligenţei artificiale şi la patriotismul pro-Brexit, care este lipsit de sens dacă nu ai o viziune mai largă. În afară de asta, el nu are răspunsuri la necazurile Marii Britanii. Dacă a moştenit o ruină - care va fi povestea sa post-electorală - nu a făcut nimic pentru a o reconstrui. Strălucirea lui Sunak a fost întotdeauna doar faptul că el nu a fost altcineva: Boris Johnson sau Liz Truss, consideră POLITICO.

„PĂCATELE” LUI SUNAK 

El are aparenţa proprietăţii - are costume frumoase! - dar face cadouri politice neglijabile. Nu i-a denunţat pe Johnson şi Truss şi l-a readus pe David Cameron în prima bancă în calitate de ministru de externe, împiedicând singura strategie care ar fi putut funcţiona în aceste alegeri: schimbarea. (Aceasta i-a adus victoria lui John Major în 1992, după ce Thatcher, din ce în ce mai nepopulară, a fost îndepărtată).

Prin refuzul lui de a lupta împotriva dreptei radicale, de fapt, Sunak a încurajat-o. Nu înţelege cum funcţionează serviciile publice, nu poate delega responsabilităţi, pare să nu fie la curent, pentru că chiar nu este.

Soţia sa a solicitat statutul fiscal de non-domiciliu, ceea ce i-a permis să evite plata impozitelor în Regatul Unit, chiar dacă Sunak a crescut impozitele pentru alţii. În timp ce se afla în oraşul Manchester din nordul Angliei, a anunţat sfârşitul proiectului feroviar de mare viteză HS2, politica emblematică de reînnoire a Angliei de Nord. Politica sa de deportare a migranţilor ilegali în Rwanda este atât crudă, cât şi ineficientă, iar aceasta este o măsură care chiar a îndepărtat pe toată lumea.

Campania electorală a fost un dezastru. Secretul pe care l-a ţinut în privinţa momentului convocării alegerilor şi nemulţumirea pe care a adus-o parlamentarilor, personalului şi membrilor partidului conservator, care nu erau pregătiţi pentru asta, sugerează că nu doreşte să deţină din nou o funcţie înaltă. Există locuri mai bune pentru a fi iubit.

Plecarea timpurie de la comemorările din Normandia pentru a acorda un interviu televizat a fost, în subconştient, un act de automutilare.

Politeţea lui Sunak nu funcţionează în grupuri mari: pare banală şi nesinceră, un om în vacanţă într-o realitate pe care nu o poate înţelege. Se enervează repede când nu este lăudat. El a fost întotdeauna lăudat şi asta se vede. La dezbaterile electorale, a recurs la sloganuri şi a vorbit peste liderul laburist Keir Starmer - toţi elevii din şcolile publice învaţă să facă acest lucru - în timp ce striga replici despre taxe despre care probabil ştia că nu sunt adevărate.

„PREMIANTUL” CARE A PIERDUT ÎN POLITICĂ

Apoi, pe măsură ce cifrele sondajelor s-au prăbuşit, el a renunţat, aşa cum fac oamenii sănătoşi. I-a păsat mai puţin şi s-a descurcat mai bine şi ar putea opri puţin din valul de simpatie de care se bucură Farage. Este mai plăcut atunci când încetează să mai încerce să fie pe placul oamenilor şi încetează să mai încerce să relaţioneze - pentru că nu poate.

El este cel mai bogat om din Camera Comunelor, mai bogat decât regele Charles, şi, deşi nu tinde uşor spre metafore - este prea funcţional, prea închis - acesta ar fi un epigraf potrivit pentru mormântul a 14 ani de acest tip de conservatorism. Există un narcisism în guvernarea lui Sunak: un sentiment că atunci când se uită la alegător, se vede pe sine. Dar britanicii nu vor să înveţe matematică la 18 ani sau să joace şah în parcuri sau să facă serviciul naţional, aşa cum le-a spus Sunak că ar trebui să facă. Nu toată lumea are stofă de şef.

Sunak trebuia să fie îngerul conservatorilor: trebuia să înghită păcatele lui Cameron, care a convocat referendumul Brexit din aroganţă; ale mincinosului Johnson; ale maniacalei Truss. Dar mai degrabă, el le-a agravat cu o lipsă de viziune politică, de eficacitate şi de curaj. Ambiţiile sale au fost mici, pentru că oamenii ca Sunak nu au nevoie de politică - şi atunci când cred că au nevoie, este vorba de vanitate, comentează POLITICO.

Este un om bogat, motivat, neliniştit, fără imaginaţie dincolo de aspiraţia îngustă formată în el la Winchester. Pentru prima dată în viaţa lui, nu a fost suficient de bun pentru această sarcină. Mă întreb cât de mult îl va întrista acest lucru şi dacă va înţelege vreodată, conchide autoarea articolului, Tanya Gold.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.