Presa de stat din Rusia şi politicienii au descris discuţiile dintre preşedintele american, Donald Trump şi preşedintele rus, Vladimir Putin, ca fiind o victorie pentru Putin, deoarece Rusia a fost tratată ca un partener egal, scrie Reuters.
„Încercările Vestului de a izola Rusia au eşuat”, titra ziarul de stat Rossiisskaya Gazeta.
„Este amuzant să ne amintim toate lucrurile lipsite de sens spuse de Obama şi restul despre Rusia, cum că ar fi o putere regională slabă. Atenţia lumii este astăzi îndreptată către Helsinki şi este clar pentru toată lumea: soarta lumii este decisă de SUA şi Rusia, liderii a două mari puteri se întâlnesc”, a declarat Alexey Pushkov, un parlamentar rus.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov, a descris întâlnirea ca fiind „magnifică... mai bine decât super”.
Oportunitatea de a se prezenta ca un egal în faţa preşedintelui american a reprezentat un obiectiv major al lui Putin în pregătirea pentru summit, conform persoanelor apropiate liderului rus.
O conferinţă de presă comună după summit în Helsinki este maximul la care ar fi putut să spere Kremlinul, conform lui Mark Galeotti, un profesor universitar rus de la Institutul de Relaţii Internaţionale din Praga.
„Putin are ocazia să prezinte Rusia ca o putere în faţa SUA”, a afirmat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.