Autorităţile mexicane au găsit 45 de saci care conţineau rămăşiţe umane într-o râpă de la periferia oraşului Guadalajara, în vestul ţării, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Când au găsit cadavrele, oficialii căutau şapte tineri angajaţi ai unui call center, care fuseseră daţi dispăruţi săptămâna trecută.

Rămăşiţele aparţin atât unor bărbaţi, cât şi unor femei, dar numărul cadavrelor de la care provin nu este încă stabilit.

Căutările ar urma să dureze mai multe zile, din cauza terenului dificil şi a iluminării slabe.

Procuratura statului Jalisco, din vestul ţării, a precizat într-un comunicat că, în urma unui pont primit în cazul celor şapte persoane dispărute, au început căutările în râpa Mirador del Bosque, unde au găsit sacii în care se aflau părţi de cadavre.

Pompierii şi protecţia civilă lucrează împreună cu poliţia şi cu un echipaj de elicopter pentru a recupera rămăşiţele.

Primul sac a fost găsit marţi, dar din cauza terenului dificil şi a lipsei de lumină solară, ancheta a fost reluată miercuri şi va continua până când vor fi localizate toate rămăşiţele, a precizat biroul procurorului.

Oficialii au declarat că vor continua să lucreze pentru a determina numărul cadavrelor, cine sunt şi cauzele morţii lor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ORAŞUL ÎN CARE POŢI SIMŢI FRICA

Deşi nu s-a stabilit cum au ajuns cadavrele în râpă, astfel de dispariţii, urmate de crime, sunt relativ frecvente în Mexic.

Potrivit cifrelor guvernamentale, peste 100.000 de persoane sunt date dispărute, multe dintre ele fiind victime ale crimei organizate. Autorii sunt rareori pedepsiţi.

Datele guvernamentale arată că cele mai multe dintre dispariţii au avut loc începând din 2007, când preşedintele de atunci, Felipe Calderón, a lansat "războiul împotriva drogurilor".

Trei sferturi dintre cei daţi dispăruţi sunt bărbaţi, iar o cincime dintre aceştia aveau mai puţin de 18 ani la momentul dispariţiei.

Rudele celor dispăruţi spun că guvernul nu se străduieşte suficient pentru a-i găsi pe cei dragi, iar oficialii sunt indiferenţi atunci când li se raportează dispariţii.

Organizaţia Naţiunilor Unite a numit această situaţie "o tragedie umană de proporţii enorme".

Jalisco este centrul unui război violent al drogurilor, iar unele dintre cele mai puternice grupări care operează acolo includ cartelul Jalisco New Generation (CJNG) şi rivalul său, Nueva Plaza, care s-a desprins de CJNG în 2017, declanşând violenţe în Guadalajara, capitala statului Jalisco.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.