Poliţia a intervenit luni, în urma unor focuri de armă. la o paradă de Ziua Independenţei, la periferia oraşului Chicago, însă autorităţile nu au înregistrat victime, în pofida faptului că martori oculari declară că au văzut corpuri însângerate acoperite cu pături, relatează The Associated Press.
Ziarul The Chicago Sun-Times scrie că parada a îneput către ora locală 10.00 (17.00, ora României), însă s-a oprit după zece minute, după ce s-au tras focuri de armă.
Mai mulţi martori declară ziarului că au auzit focuri de armă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sute de participanţi la paradă, unii sângerând, au fugit de pe traseul paradei, lăsând în urmă scaune, cărucioare de copii şi pături.
Un jurnalist de la Sun-Times declară că a văzut trei corpuri însângerate acoperite cu pături.
”Dispersaţi-vă, vă rugăm, nu vă aflaţi în siguranţă aici”, a anunţat poliţia.
Un jurnalist de la Sun-Times surprinde într-o înregistrare video, după împuşcături, un grup continuând să cânte, pe un car, în timp ce oameni trec ţipând pe lângă el.
O forografie postată pe reţele de socializare pare să surprindă o baltă de sânge lângă nişte scaune răsturnate, în Highland Park.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.