Poliţia din Cipru a descoperit a şaptea victimă a unui criminal în serie, primul din istoria insulei, conform BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Corpul lui Sierra Granze, o fată de şase ani, a fost găsit pe fundul lacului Memi, la sud-vest de capitala Nicosia.

„Rămăşiţele umane au fost găsite iar experţii medico-legali se află la faţa locului”, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Un căpitan din armată, Nikos Metaxas, a fost arestat în aprilie, fiind suspectat de toate crimele.

Metaxas a fost dus la lac iar acolo a oferit informaţii detaliate privind felul în care a scăpat de cadavru, conform ziarului cipriot Philenews.

El a recunoscut anterior că a aruncat în lac cadavrul fetei după ce a ucis-o pe mama sa, Mary Rose Tiburcio.

Mataxas ar fi ucis cinci femei – toate menajere de altă naţionalitate - şi fiicele a două dintre victime. Poliţia consideră că toate victimele sale au fost găsite.

Victimele ar fi o mamă şi fiica sa originară din România, date dispărute în septembrie 2016, iar celelalte cinci ar fi originare din Filipine, date dispărute în august 2018.

Autorităţile au fost acuzate că nu au investigat cazul corespunzător în momentul în care femeile au fost date dispărute iar acest caz ridică noi semne de întrebare cu privire la condiţiile în care lucrează menajerele în Cipru, unii critici numind condiţiile ca fiind „o sclavie modernă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.