Poliţia a confirmat că investighează incidentul în care o dubă a intrat joi în pietoni la Bercelona drept un atac terorist, iar presa locală scrie că au fost ucise până la 13 persoane, relatează The Associated Press.
O dubă a intrat în pietoni joi, la Barcelona, în cartierul istoric Las Ramblas, supraaglomerat în contextul în care este mijlocul sezonului turistic de vară.
”Confirmăm atacul terorist. Protocolul în cazul atacurilor teroriste a fost activat”, a anunţat poliţia catalană.
Presa locală - postul de radio Cadena SER şi TV3, între altele - scrie că au fost ucise până la 13 persoane.
Alte publicaţii publică alt număr de morţi.
Un bilanţ oficial al morţilor nu a fost anunţat, subliniază AP.
Un locuitor din Barcelona, Keith Fleming, declară că se uita la televizor, acasă, într-o clădire situată pe o stradă laterală, în apropiere de Las Ramblas, a auzit un zgomot şi a ieşit în balcon să vadă ce s-a întâmplat.
El spune că a văzut ”femei şi copii fugind, care arătau îngroziţi”.
Fleming a auzit o bubuitură, poate pe cineva trăgând obloanele unui magazin, în timp ce oameni fugeau.
Acest american, care trăieşte în oraşul spaniol, a declarat că poliţia a venit la faţa locului şi a împins pe toată lumea într-o masă compactă, pe stradă.
Poliţiştii au în continuare armele scoase, iar poliţia antirevoltă staţiona în zonă.
Strada pe care stă el era pustie.
”Este o situaţie tensionată. oamenii au fost în mod clar speriaţi”, a declarat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.