Autorităţile din Italia sunt acuzate, în aceste zile, că au falsificat magnitudinea cutremurului produs, miercuri, în centrul ţării, pentru a evita să plătească cetăţenilor despăgubiri în urma daunelor produse de seismul devastator, însă aceste speculaţii sunt demontate de seismologi şi presa italiană.
Un cutremur cu magnitudinea de moment 6,2, potrivit institului american USGS, a avut loc miercuri, la ora locală 3.36 (4.36, ora României), la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Roma, într-o zonă muntoasă din centrul Italiei. USGS susţine că acesta s-a produs la mica adâncime, de circa 10 kilometri.
Cu toate acestea, autorităţile italiene susţin că seismul a avut magnitudinea 6 şi s-a produs la numai patru kilometri adâncime.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Plecând de la această diferenţă, în media italiană au apărut ipoteze potrivit cărora Institutul Naţional de Geofizică, la cererea autorităţilor, a falsificat magnitudinea seismului iniţial, pentru ca statul să nu fie obligat să plătească despăgubiri, aşa cum prevede o lege adoptată în 2012.
“În afara ţării se vorbeşte de o magnitudine de 6,2. Potrivit legii Monti, dacă un seism nu trece de 6,1 statul nu plăteşte despăgubiri”, este unul dintre mesajele apărute pe Twitter şi citate de publicaţia La Stampa, care încearcă însă să demonteze o astfel de speculaţie.
Autorul articolului din La Stampa menţionează că cei care cred în această teorie a conspiraţiei îşi bazează speculaţiile pe o lege adoptată în 2012, în contextul cutremurului din L'Aquila.
“Farsa care circulă pe Internet se bazează pe decretul numărul 59 adoptat pe 15 mai 2012, prin care guvernul condus atunci de Monti a reorganizat Protecţia Civilă. Articolul 2 din decret stipula următoarele: "Pentru a permite începerea unei scheme de asigurare pentru acoperirea riscurilor legate de catastrofe naturale" exclude "intervenţia statului, chiar şi parţial, pentru pagubele produse clădirilor”. La momentul respectiv, presa a scris că statul nu va mai plăti despăgubiri în cazul producerii de cutremure. Însă, adevărul este că temutul articol 2 a fost anulat prin legea numărul 100 din 12 iulie 2012”, scrie La Stampa.
Un alt aspect sesizat de publicaţia italiană se referă la faptul că magnitudinea ar sta la baza plăţii despăgubirilor, când de fapt acestea sunt calculate în funcţie de intensitatea seismului, care sunt două valori total diferite.
Institutul Naţional de Geofizică din Italia a explicat că magnitudinea cutremurului este dată în Italia la 6.0 şi în exterior la 6.2 deoarece aceasta este calculată şi detectată în feluri diferite de la staţie la staţie.
Bilanţul seismului de miercuri, din Italia, a crescut la 278 de morţi şi aproape 400 de răniţi, a anunţat Protecţia Civilă.
Reprezentanţi ai Protecţiei Civile, care au actualizat bilanţul vineri după-amiaza, au anunţat că 238 de persoane au fost salvate dintre dărâmături.
Bilanţul definitiv al victimelor din zona localităţii Arquata este de 49 de morţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.