Trezoreria SUA a emis o monedă de 25 de cenţi cu efigia poetei Maya Angelou, care devine astfel prima femeie e culoare ce apare pe această monedă, potrivit BBC.
Angelou, poetă şi activistă, a fost prima femeie de culoare care a scris şi recitat un poem la o învestire prezidenţială. Ea a murit în 2014, la vârsta de 86 de ani.
„De fiecare dată când reproiectăm monedele noastre avem şansa să spunem ceva despre ţara noastră - ce valorificăm şi cum am progresat ca societate”, a spus Janet Yellen, sceretarul Trezoreriei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca parte a programului American Women Quarters, este planificată lansarea altor monede dedicate unor femei pionier, inclusiv Sally Ride, prima femeie astronaut, Wilma Mankiller, prima femeie şef al Cherokee Nation, şi Anna May Wong, considerată primul star asicatico-american de la Hollywood.
Maya Angelou a devenit cunoscută odată cu autobiografia revoluţionară apărută în 1969, „I Know Why the Caged Bird Sings”, despre copilăria ei petrecută în sud. Ea a fost recompensată cu numeroase diplome ororifice şi a scris peste 30 de lucări devenite bestseller.
În 2010, a primit Presidential Medal of Freedom, cea mai înaltă distincţie civilă acordată de preşedinţia SUA.
US Mint plănuieşte să lanseze alte 20 de monede de 25 de cenţi în următorii patru ani.
În plus, sunt în derulare planurile de a fi înlocuit preşedintele Andrew Jackson de pe bancnota de 20 de dolari cu aboliţionista şi activista afro-americană Harriet Tubman, care a salvat sclavi prin programul Underground Railroad.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.