Piaţa în aer liber de animale vii din Wuhan, în centrul Chinei, a jucat un rol în răspândirea noului coronavirus, însă este prea devreme să se spună în ce fel, a declarat vineri un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Piaţa a jucat un rol, este clar. Dar ce rol?”, a declarat un expert OMS în securitatea sanitară a alimentelor, dr. Peter Ben Embarek.

”Nu ştim dacă era sursa sau un factor de amplificare sau dacă a fost doar o coincidenţă că anumite cazuri au fost depistate înăuntrul şi în jurul pieţei”, a elaborat el.

Este totodată posibil ca o persoană deja infectată de către un animal să fi contribuit la răspândirea virusului ducându-se în acea zonă, a mai declarat expertul ONUîntr-o conferinţă de presă la Geneva.

O mare majoritate a oamenilor de ştiinţă şi certcetătorilor sunt de acord că noul coronavirus este de origine animală şi că a apărut în piaţa în aer liber din Wuhan - închisă între timp - în care se dindeau carne proaspătă şi animale vii.

”Gazda intermediară” care a facilutat trasmiterea SARS-Cov-2 la om nu a fost încă identificată.

Această ipoteză este însă pusă la îndoială de către Statele Unite, care suspectează Laboratorul P4 din cadrulInstitutului de Virusologie din Wuhan că se află la originea pandemiei covid-19, apărută în acest oraş din centrul Chinei şi care a cuprins în întreaga lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.