Coreea de Nord a anunţat progrese în dezvoltarea programului său de rachete balistice intercontinentale (ICBM), însă nu a făcut încă dovada capacităţii acestor arme de a atinge Statele Unite, a dat asigurări marţi un oficial militar american de rang înalt, relatează AFP.
Phenianul susţine că Statele Unite se află în raza de acţiune a acestor ICBM-uri, însă nu a demonstrat că sistemul de ţintire, de exemplu, poate rezista unor condiţii de zbor ale unui sistem balistic, la mai mulţi kilometri altitudine, a declarat generalului Paul Selva, adjunctul şefului Statului Major Interarme.
”Au avut loc progrese, însă este adevărat că ele nu au arătat toate componentele unui sistem de rachete balistice intercontinentale”, le-a spus generalul unor jurnalişti.
O întrebare rămâne în continuare în suspans, şi anume dacă nord-coreenii deţin tehnologia care îi permite unei rachete să reintre din spaţiu în atmosferă, după care să elibereze o ogivă.
”Este posibil ca el (liderul nord-coreean Kim Jong-un) să o aibă, aşadar trebuie să pornim de la principiul că aşa este, însă el nu a furnizat proba”, a comentat Selva.
Regimul nord-coreean a procedat anul trecut la mai multe teste de rachete de tip ICBM cu o rază de acţiune suficientă să atingă teritoriul american şi a efectuat în septembrie cel mai puternic test nuclear de până în prezent.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.