Peste 400 de persoane - inclusiv 15 femei - au fost executate în acest an în Iran, anunţă experţi ONU, îngrijoraţi de o creştere puternică a execuţiilor în august, o lună în care 81 de persoane au fost executate, aproape de două ori mai multe execuţii decât cele 45 semnalate în iulie, denunţă aceşti experţi, fără să citeze surse, relatează AFP.
Numărul execuţiilor semnalate în acest an a crescut la peste 400, denunţă acest grup de experţi, alcătuit din şase Raportori Speciali şi cinci membri ai Grupului de Lucru al ONU privind Discriminarea Femeilor şi Fetelor.
Aceşti experţi - mandataţi de Consiliul Drepturilor Omului al ONU - nu se exprimă în numele Organizaţiei.
Ei se declară ”profund îngrijoraţi de această creştere puternică a numărului execuţiilor”.
Aproximativ jumătate - 41 - dintre execuţii privesc infracţiuni legate de droguri, au anunţat ei luni în acest comunicat.
Pactul internaţional al Drepturilor Civile şi Politice, la care Iranul este parte, ”limitează aplicarea pedepsei cu moartea la «crime grave», adică omoruri”, subliniază ei.
”Execuţiile cu privire la încălcarea legislaţiei drogurilor încalcă normele internaţionale”, denunţeă experţii.
ONU a îndemnat Iranul în numeroase rânduri să impună un moratoriu execuţiilor şi să abolească pedeapsa cu moartea.
PEDEAPSA CAPITALĂ, MIJLOC DE INTIMIDARE
Experţii subliniază că numărul execuţiilor în urma unor infracţiuni legate de droguri a crescut puternic în Iran începând din 2021 - la peste 400 de execuţii în 2023 -, şi constată că această creştere a avut loc în pofida unor revizuiri ale legislaţiei care vizau să limiteze aplicarea pedepsei cu moartea în acest tip de infracţiuni.
Activişti ai drepturilor omului acuză Iranul de faptul că foloseşte pedepasa cu moartea ca mijloc de intimidare împotriva mişcării de contestare declanşată de moartea în detenţie, în septembrie, a lui Mahsa Amini, o iraniancă kurdă în vârstă de 22 de ani arestată cu privire la încălcarea unui cod vestimentar strict.
Experţii ONU afirmă în comunicat că Reza Rasaei, un manifestant kurd, a fost executat la 6 august în Închisoarea Dizel Abad.
”Pe baza unor mărturisiri care au fost obţinute prin tortură, Rasaei a fost condamnat la moarte pentru că a asasinat un membru al Gardienilor Revoluţiei islamice în timp ce participa la o ceremonie (...) agitând pancarte pe care scria «Femeie, viaţă, libertate»”.
Potrivit experţilor, Curtea Supremă iraniană a confirmat condamnarea la moarte a acestuia în pofida faptului că coazcuzaţi au revenit asupra măturisirilor lor cu privire la implicarea lui Rasaei în omor, şi a faptului că un medic legist a prezentat o măturie care cntesta implicarea acestuia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...