Peste 370.000 de persoane au fost ucise de la începutul Războiului din Siria - care intră vineri în al nouălea an -, potrivit unui bilanţ prezentat de Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP.
Între aceste victime se află 112.623 civili - inclusiv peste 21.000 de copii şi 13.000 de femei, potrivit acestei organizaţii nonguvernamentale (ONG) care dispune de o vastă reţea de surse în întreaga ţară devastată de război.
Declanşat prin reprimarea în sânge de către regim a unor manifestaţii paşnice în favoarea democraţiei, conflictul din Siria s-a transformat de-a lungul anilor într-un conflict complex, implicând grupări rebele, mişcări jihadiste şi puteri străine, pe un teritoriu tot mai fragmentat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ultimul bilanţ, stabilit în septembrie de SOHR, anunţa peste 360.000 de morţi.
Peste 125.000 de militari din cadrul armatei siriene şi membri ai miliţiilor care-i sunt aliate au fost ucişi, potrivit noului bilanţ SOHR. De asemenea, 67.000 de combatanţi din cadrul altor forţe - rebeli şi combatanţi kurzi - au fost de asemenea ucişi, potrivit Observatorului.
Aproape 66.000 de jihadişti - din cadrul grupării Statul Islamic (SI) şi din Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta aripă siriană Al-Qaida - au fost ucişi, potrivit aceleiaşi surse.
Războiul a aruncat pe drumul către exil milioane de sirieni. Iar ONG-uri denunţă în continuare atrocităţi şi atingeri ale drepturilor omului comise de către regim, acuzat de atacuri chimice sângeroase, dar şi de tortură şi arestări arbitrare.
În total, aproximativ 13 milioane de sirieni au fost deplasaţi şi s-au refugiat în alte ţări.
În ultimii ani, regimul lui Bashar al-Assad a reuşit să recucerească numeroase teritorii pe care le-a pierdut în faţa rebelilor şi jihadiştilor, cu sprijinul principalilor săi aliaţi - Rusia şi Iranul -, însă un sfert din teritoriul ţării nu se află în continuare sub controlul său.
Războiul a antrenat distrugeri masive de infrastructuri şi a redus la neant mai multe sectoare cruciale ale economiei, inclusiv cel al petrolului.
Aceste distrugeri sunt estimate la 400 de miliarde de dolari (353 de miliarde de euro).
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a apreciat în weekend că ţara sa este supusă unui ”asediu economic”, din cauza sancţiunilor internaţionale impuse regimuluii său de la începutul războiului.
Total izolat pe plan diplomatic începând din 2011, regimul sirian a operat de ceva timp o întoarcere timidă pe scena internaţională, odată cu anunţul recent al Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi Bahrainului al redeschiderii ambasadelor lor la Damasc.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...