Peste 3,9 milioane de ucraineni au fugit de invazia Rusiei în ţara lor, a anunţat ONU marţi, Crucea Roşie afirmând că refugiaţii sosesc epuizaţi şi se simt "fără speranţă", relatează AFP.
UNHCR, agenţia ONU pentru refugiaţi, a declarat că 3.901.713 ucraineni au fugit din ţară -- o cifră în creştere cu 38.916 faţă de actualizarea de luni.
Exodul "este fără precedent de la al Doilea Război Mondial în Europa, cu siguranţă în ceea ce priveşte viteza şi amploarea deplasării”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Matthew Saltmarsh.
Francesco Rocca, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC), a adăugat: "Vedem milioane de oameni sosind la graniţe. Oamenii sunt obosiţi şi stresaţi din punct de vedere fizic, mental şi emoţional”.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a ONU a declarat că, pe lângă refugiaţii ucraineni, aproape 200.000 de non-ucraineni care trăiesc, studiază şi lucrează în ţară au fugit.
Iar din 16 martie, s-a estimat că aproximativ 6,48 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei, potrivit unui sondaj reprezentativ al OIM.
Înainte de invazia Rusiei din 24 februarie, Ucraina avea o populaţie de 37 de milioane în regiunile aflate sub control guvernamental, excluzând Crimeea anexată de Rusia şi regiunile separatiste pro-ruse din est.
2.314.623 de cetăţeni au trecut până acum în Polonia, iar numărul ucrainenilor care au intrat în România a depăşit 600.000, anunţă organizaţia Naţiunilor Unite.
În aceşti 602.461 de ucraineni se numără un număr mare care au trecut din Moldova, blocaţi între România şi Ucraina. 385,222 au trecut în Republica Moldova.
Preşedintele IFRC a vizitat România săptămâna trecută.
"Echipele Crucii Roşii Române lucrează 24/7 la punctele de trecere a frontierei încă din prima zi, dând dovadă de mare empatie şi umanitate, oferind articole de bază, precum şi carduri SIM şi staţii de încărcare pentru mobil pentru a ajuta oamenii”, a spus el marţi.
"Mulţi dintre cei care au trecut graniţa cer pur şi simplu o ceaşcă de cafea sau ceai. Un ajutor aparent simplu ca acesta poate oferi familiilor linişte sufletească într-un moment fără speranţă”, a precizat el.
În Ungaria au intrat aproximativ 359.197 de ucraineni, în Slovacia aproximativ 278.238 de persoane, iar în Rusia aproximativ 271.254 de refugiaţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În plus, 113.000 de oameni au trecut în Rusia din regiunile proruse Doneţk şi Lugansk, aflate sub control separatist, din estul Ucrainei, între 21 şi 23 februarie.
Purtătorul de cuvânt al UNHCR, Saltmarsh, a declarat marţi că agenţia cunoaşte acuzaţiile recente de deplasări forţate de oameni din Ucraina în Rusia, dar nu a putut să coroboreze astfel de informaţii.
Aproximativ 9.875 de refugiaţi au ajuns la nord, până la Belarus, aliatul apropiat al Rusiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.