Peste 200 de gropi comune au fost descoperite în Irak în zone controlate în trecut de ISIS, a anunţat ONU marţi, scrie Reuters.
Gropile conţin rămăşiţele a mii de persoane, despre care se crede că sunt victimele grupării teroriste, care a controlat între iunie şi decembrie 2014 zone importante din nordul Irakului.
Printre morţi se află femei, copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, precum şi membri ai forţelor armate ale Irakului, se arată în raportul ONU.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ONU a informat anterior că aproape 33.000 de civili au fost ucişi de ISIS în Irak iar peste 55.000 au fost răniţi.
Gropile au fost descoperite în patru provincii – Ninewa, Kiruk, Salah al-Din şi Anbar – în zonele de nord şi vest ale ţării, în apropierea graniţei cu Siria.
ISIS a controlat aceste zone până în decembrie 2017. Atunci, armata Irakului susţinută de o coaliţie condusă de SUA a învins forţele ISIS şi a preluat controlul.
ONU estimează că în cele 202 gropi se află între 6.000 şi 12.000 de cadavre, până acum fiind excavate doar 28 dintre ele cu 1.258 de cadavre exhumate.
Decesele au avut loc din cauza unei campanii de violenţă sistematică, „în care ar fi avut loc crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid”, se arată în raportul ONU.
În timpul celor trei ani în care ISIS a controlat zonele, gruparea a terorizat localnicii prin execuţii publice ale persoanelor care erau considerate din opoziţie.
Militanţii au vizat şi membrii minorităţilor etnice şi religioase.
Cea mai mică groapă comună, găsită la Mosul, conţine opt cadavre în timp ce cea mai mare, ar conţine în jur de 4.000 de corpuri.
ONU a precizat că zonele gropilor comune trebuie protejate pentru a asigura că se va face dreptate şi că cei responsabili vor fi traşi la răspundere.
Totuşi, corpul guvernamental care se ocupă cu protejarea gropilor comune a informat că nu are destule fonduri şi nici destui oameni în staff pentru a asigura protecţia necesară.
„Determinarea circumstanţelor privind aceste pierderi semnificative de viaţă va fi un pas important în procesul de doliu al familiilor şi în călătoria lor pentru a-şi asigura drepturile la justiţie şi adevăr”, a declarat Jan Kubis, reprezentantul ONU în Irak.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.