Peste 200.000 de persoane au fost mobilizate în armata rusă după anunţarea unei mobilizări ”parţiale”, la 21 septembrie, la război, în Ucraina, anunţă marţi ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu, în contextul în care forţele ruse se află în dificultate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Până azi (marţi), 200.000 de persoane au intrat în armată”, anunţă într-o reuniune guvernamentală Serghei Şoigu, citat de agenţiile ruse de presă.

Această mobilizare, ordonată de către preşedintele rus Vladimir Putin, urmează să permită recrutarea a 300.000 de rezervişti cu experienţă militară sau competenţe utile, în contextul în care armata rusă se află în difucultate pe front, în Ucraina.

”Antrenamentul personalului (noilor) unităţi formate se realizează pe 80 de poligoane militare şi în şase centre de formare”, a anunţat Serghei Şoigu în această reuniune guvernamentală.

Aceşti recruţi vor fi trimişi pe front împreună cu alte unităţi - care au luptat deja în Ucraina, dă el asigurări.

Potrivit lui Şoigu, ”un număr important” de persoane s-au prezentat în mod volntar la comisariate militare, în întreaga ţară, după ce au primit un ordin de mobilizare oficial.

Şoigu nu a prezentat, însă, numărul acestor voluntari.

Însă mobilizarea a provocat îngrijorări puternice în Rusia şi manifestaţii ale opoziţiei în anumite regiuni.

Ea a determinat mii de bărbaţi să plece în pripă din Rusia, fugind de înrolare.

Numeroase cazuri de înrolare din greşeală a unor bărbaţi neeligibili - studenţi, bătrâni sau bolnavi - au fost semnalate şi condamnate de către Kremlin.

Ministrul rus al Apărării a dat asigurări din nou, marţi, că niciun militar care efectuează serviciul militar obligatoriu nu va fi trimis pe front în Ucraina, după ce autorităţile ruse au lansat la 1 octombrie recrutarea ”automată”, cu obiectivul de a mobiliza 120.000 de militari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.