Biserica Ortodoxă Rusă şi-a întrerupt relaţiile cu patriarhul ortodox Theodoros al II-lea al Alexandriei şi Întregii Africi, care a recunoscut noua Biserică Ortodoxă Ucraineană, independentă faţă de tutela religioasă a Moscovei, relatează AFP.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât că este ”imposibil” ca de-acum să se menţioneze numele partiarhului Theodoros al II-lea în rugăciunile sale şi să se participe la rugăciuni şi comuniuni comune, a anunţat el joi la finalul reuniunii, într-un comunicat postat pe site-ul Patriarhiei Moscovei.
Sinodul denunţă în comunicat drept o ”decizie personală” a partiarhului Theodoros al II-lea hotărârea de a-i ”recunoaşte (pe) schismaticii ucraineni” şi subliniază că această decizie nu a fost susţinută de Sfântul Sinod din Alexandria şi nu a fost adoptată prin vot e către toţi arhiepiscopii.
Sfântul Sinod rus îşi exprimă ”tristeţea profundă” faţă de recunoaşterea Bisericii ucrainene de către patriarhul Theodoros al II-lea şi subliniază că Biserica rusă îşi menţine relaţiile cu arhiepiscopii din Alexandria care nu au susţinut crearea Bisericii ucrainene independente.
Activitatea parohiei Alexandriei la Moscova a fost suspendată, iar parohiile ruse din Africa nu vor mai funcţiona sub tutela Patriarhiei Alexandriei, ci se vor afla sub autoritatea patriarhului rus Kiril, potrivit deciziei Sfântului Sinod rus.
Biserica din Alexandria este una dintre cele mai vechi ale creştinătăţii.
La începutul lui ianuarie, Patriarhia din Constantinopol, care face o figură de autoritate în lumea ortodoxă, a oficializat crearea noii Biserici Ortodoxe Ucrainene, independentă de tutela religioasă a Moscovei.
Patriarhia de la Moscova, care dispune de un mare număr de parohii în Ucraina, a catalogat această decizie ”ilegală” şi a întrerupt relaţiile cu Constantinopolul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.