Biserica Creştină Ortodoxă Bulgară a anunţat, miercuri seară, decesul Patriarhului Neofit la vârsta de 78 de ani, în urma unei lungi boli.
Spitalizat din noiembrie pentru o afecţiune pulmonară la Academia de Medicină Militară din Sofia, el "a murit din cauza unei insuficienţe multiviscerale" (care afectează mai multe organe), a precizat Sfântul Sinod într-un comunicat, invitându-i pe credincioşi "să se roage pentru sufletul său".
Carismaticul cleric, cu statura sa impunătoare şi barba albă, îi succedase în februarie 2013 părintelui său spiritual Maximus, care a murit cu câteva luni mai devreme la vârsta de 98 de ani, după ce a oficiat timp de peste 40 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La scurt timp după invazia rusă în Ucraina, în 2022, patriarhul Neofit a cerut credincioşilor să se "roage pentru încetarea imediată a războiului", situându-se în mod deschis de partea Kievului, chiar dacă Biserica Ortodoxă Bulgară are reputaţia de a fi apropiată de Moscova.
Un erudit lăudat pentru talentele sale vocale, acest personaj consensual refuzase totuşi orice formă de slujbă religioasă sau de rugăciune în timpul vizitei din 2019 a Papei Francisc, a cărui autoritate Sfântul Sinod nu o recunoaşte.
Născut la 15 octombrie 1945 la Sofia, Neofit, al cărui nume civil este Simeon Dimitrov, a studiat teologia la Sofia şi la Moscova.
După 14 ani de călugărie, a devenit rector al Academiei de Teologie din Sofia în 1989, iar apoi decan al Facultăţii de teologie a universităţii.
În 1994, a fost numit mitropolit de Ruse (nord), devenind unul dintre cei cincisprezece mitropoliţi care alcătuiesc Sfântul Sinod.
În 2012, deschiderea arhivelor comuniste a scos la iveală faptul că a colaborat cu serviciile secrete comuniste. Cu toate acestea, dosarul său conţinea doar rapoarte privind propriile sale activităţi şi niciun document care să compromită alte persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.