Partidul Laburist doreşte organizarea unor noi alegeri dacă planul prim-ministrului Theresa May privind Brexitul nu va câştiga susţinerea Parlamentului, scrie Reuters.
„Poziţia noastră este că dorim alegeri parlamentare dacă Theresa May nu poate obţine susţinerea Parlamentului sau măcar a propriului partid privind planul pentru Brexit”, a declarat Rebecca Long-Bailey, purtătoarea de cuvânt a Partidului Laburist.
„Deşi nu este politica noastră, dacă membrii partidului vor decide la conferinţa din această săptămână că doresc un vot al oamenilor sau un al doilea referendum, bineînţeles că vom respecta acest lucru”, a adăugat ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prim-ministrul britanic, Theresa May, se află sub presiune pentru a-şi modifica substanţial planul pentru Brexit după ce a fost respins de liderii UE la summit-ul de la Salzburg de joi. Theresa May a declarat că nemulţumirile liderilor UE sunt doar „tactici de negociere” şi a insistat că planul său este singurul viabil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.