Parlamentul israelian a adoptat în noaptea de miercuri spre joi o rezoluţie prin care se opune ”creării unui stat palestinian”, cu câteva zile înaintea unei vizite a premierului israelian Benjamin Netanyahu la Washington, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această rezoluţie - simbolică - iniţiată de către un deputat de dreapta din opoziţie a obţinut 68 de voturi de la aleşii coaliţiei aflate la putere, iar nouă deputaţi au votat ”împotrivă”.

În rezoluţie se arată că ”Knessetul se opune ferm creării unui stat palestinian la vest de Iordan”, adică în Cisiordania ocupată de Israel din 1967 sau în Fâşia Gaza, în prezent devastată de războiul pe care Israelul îl poartă ca represalii după atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas la 7 octombrie în sudul teritoriului israelian.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

”Crearea unui stat palestinian în centrul pământului Israelului va constitui un pericol existenţial la adresa statului israelian şi cetăţnilor săi, va perpetua conflictul israeliano-palestinian şi va destabiliza regiunea”, se aratp în această rezoluţie.

Preşedinţia Autorităţii Palestiniene (AP) a reacţionat avertizând că nu ”nu va exista nici pace şi nici securitate pentru nimeni fără înfiinţarea unui stat palestinian” şi acuză coaliţia aflată la putere în Israel de ”aruncarea regiunii în prăpastie”.

Quai d'Orsay şi-a exprimat la Paris ”consternarea în urma acestei rezoluţii care respinge perspectiva înfiinţăării unui stat palestinian, în contradicţie cu rezoluţiile adoptate de Consiliul de Securitate al ONU”.

”Numai soluţia cu fouă state este în măsură să aducă o pace dreaptă şi durabilă atât israelienilor, cât şi palestinienilor şi să garanteze stabilitatea regiunii”, avertizează Parisul, care ”îndeamnă la încetarea punerii în discuţie a acestui imperativ recunoscut de către imensa majoritate a comunităţii internţionale”.

Knessetul s-a pronunţat în februarie, cu o largă majoritate - de 99 din 120 de voturi -, împotriva unei recunoaşteri ”unilaterale” a unui stat palestinian, un pas făcut în mai de către trei ţări europene - Spania, Irlanda şi Norvegia, iar în iunie de către Amrenia, care s-au alăturat astfel majorităţii statelor membre ONU care au recunoscut Palestina.

Benjamin Netanyahu urmează să efectueze luni o vizită la Washington, pentru a se exprima în faţa membrilor Congresului miercuri, la 24 iulie, la invitaţia liderilor parlamentari republicani şi democraţi.

El ar putea să fie primit de către preşedintele american Joe Biden, foarte critic de mai multe luni de zile faţă de războiul pe care Israelul îl poartă în Fâşia Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.