Emmanuel Macron şi premierul polonez Beata Szydlo şi-au exprimat joi voinţa de a disipa neînţelegeri şi a face compromisuri - fără să-şi ascundă divergenţele -, în urma puternicelor tensiuni din ultimele luni, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele francez a anunţat perspective de dezvoltare economică bilaterale în sectoarele Apărării, industriei şi nuclear într-o conferinţă de presă cimună, în urma unei întâlniri la Palatul Elysée.

El a vorbit despre temeri cu privire la reforma justiţiei în Polonia - un subiect de ”îngrijorare” în opinia sa, în pofida faptului că a reiterat că Franţa nu judecă reforme efectuate în alte ţări.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Această reformă a determinat Comisia Europeană (CE) să lanseze, în iulie, o procedură de infringement vizând Varşovia, acuzată de încălcarea principiilor comunitare.

Beata Szydlo a dat la rândul ei asigurări că Polonia respectă ”toate principiile, toate valorile, toate drepturile”.

”Toate reformele care sunt în curs sunt conforme acestor principii”, a dat ea asigurări, adăugând că vrea să explice aceste decizii în deplină transparenţă faţă de CE.

În opinia conducătoarei poloneze, în lipsa unei cooperări între Franţa şi Polonia, toate reformele necesare Uniunii Europene sunt sortite eşecului.

”Eu nu cred că există mari dificultăţi între Franţa şi Polonia (...). Este adevărat că există divergenţe de vederi şi este natural, dar mă bucur de această întâlnire, necesară, care ne-a permis să precizăm îndoieli şi diferenţe”, a declarat ea.

O importantă activitate bilaterală va avea loc la nivel de miniştri, a subliniat ea.

MACRON ÎN POLONIA ANUL VIITOR

Emmanuel Macron a anunţat că va efectua o vizită în Polonia anul viitor.

După opoziţia Poloniei, Ungariei, Lituaniei şi Letoniei faţă de reformarea directivei cu privire la munca detaşată, puternic promovată de Emmanuel Macron, şeful statului francez s-a declarat optimist cu privire la un compromis pe tema unei viitoare revizuiri a reglementărilor transportului rutier.

”Franţa îi va proteja pe transportatorii rutieri francezi şi le va apăra interesele, dar cred că ei sunt compatibili cu o activitate legitimă, pe care Polonia o caută. Aceasta este voinţa de compromis şi de consens pe care o împărtăşim”, a spus el.

Cu privire la reforma justiţiei în Polonia, ”Franţa va avea o poziţie foarte simplă. Ea va urma lucrările Comisiei Europene”, a spus Emmanuel Macron.

”Dacă se adevereşte că ceea ce s-a făcut nu este conform textelor europene, toată lumea va trage consecinţele. Dacă se găsesc acorduri şi se adevereşte că este conform sau Polonia modifică reforma în curs pentru a se conforma (...), nu vom mai avea probleme”.

Deja tensionate înaintea alegerii lui Emmanuel Macron, relaţiile între cele două ţări au făcut obiectul unei escaladări verbale în ultimele luni.

Preşedintele francez a apreciat, la sfârşitul lui august, că polonezii merită mai mult decât niişte lideri care trădează, în opinia sa, valorile europene.

”Această ţară decide în prezent să se plaseze la marginea Istoriei, a prezentului şi viitorului Europei, ceea ce eu regret”, declara el atunci.

Beata Szydlo l-a taxat la vremea respectivă drept arogant şi lipsit de experienţă şi dădea asigurări că Emmanuel Macron “nu va decide viitorul Europei”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.