Autorităţile spaniole au ordonat miercuri evacuarea a patru sate de pe insula Tenerife, cea mai mare din arhipelagul Canare, după ce un incendiu de vegetaţie a izbucnit în parcul natural care înconjoară vulcanul Teide, relatează Reuters.
Incendiul, care a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, a făcut rapid ravagii într-o zonă împădurită din partea de nord-est a insulei Tenerife, îngreunând sarcina pompierilor.
"Acest incendiu are un potenţial uriaş, am cerut mijloace suplimentare", a declarat Rosa Davila, preşedintele consiliului din Tenerife, la radioul local. "Afectează în principal Corona Forestal (parcul naţional), unde sunt foarte mulţi pini şi păduri. Este o zonă abruptă şi sunt necesare avioane", a explicat oficialul.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Elicoptere care pulverizau apă survolau zona, a relatat Radio Canarias.
Satele Arrate, Chivisaya, Media Montaña şi Ajafona au fost evacuate, a precizat aceasta.
Miercuri dimineaţa devreme, incendiul devastase deja aproximativ 130 de hectare în apropierea vulcanului Teide, cel mai înalt vârf din Spania.
În cursul săptămânii trecute, Insulele Canare au fost afectate de un val de căldură care a lăsat multe zone extrem de uscate şi a crescut riscul de incendii, au avertizat serviciile de urgenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.