Parchetul Parisului a deschis vineri o anchetă cu privire la ”violuri” şi ”agresiuni sexuale” de minore, în cadrul dosarului Jeffrey Epstein, la două săptămâni după aparenta sinucidere în închisoare a multimilionarului, care risca 45 de ani de detenţie privind infracţiuni sexuale în Statele Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parchetul Parisului a decis să ancheteze cu privire la posibile ramificaţii franceze ale cazului şi potenţiale victime franceze ale investitorului în fonduri speculative, a anunţat procurorul Rémy Heitz.

”Investigaţiile, încredinţate Biroului Central de Reprimarea Violenţelor vizând Persoane, vor avea ca obiectiv să scoată la iveală eventuale infracţiuni comise nu doar pe teritoriul naţional, ci şi în străinătate, în prejudiciul unor victime franceze sau împotriva unor autori de naţionalitate franceză”, a precizat procurorul, într-un comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Secretara franceză de stat însărcinată cu Egalitatea între femei şi bărbaţi Marlène Schiappa şi secretarul de stat francez însărcinat cu Protecţia Copilului Adrien Taquet au reclamat, la 12 august, într-un comunicat comun, ”deschiderea unei anchete” cu privire la fapte care ar fi putut să-i fie reproşate în Franţa investitorului american.

Ministrul Justiţiei Nicole Belloubet amintea atunci că ”urmăririle în justiţie nu sunt decizii ale Guvernului”.

Încă de la arestarea investitorului american în fonduri speculative, asociaţia franceză ”Innocence en danger” a alertat parchetul.

”Innocence en danger a avut recent confirmarea, din surse fiabile, a faptului că mai multe victime ale reţelei de prostituţie create de Jeffrey Epstein şi de alţi cinci complici sunt de naţionalitate franceză”, scria asociaţia parchetului la 12 august.

Omul de afaceri american Jeffrey Epstein era acuzat de faptul că a organizat o reţea de exploatare a unor fete tinere şi agresiuni sexuale de minore.

Condamnat în Statele Unite, în 2008, Epstein a evitat un proces şi a fost condamnat la 13 luni de închisoare, în urma unei înţelegeri prin care a pledat vinovat.

El a fost arestat din nou la 6 iulie 2019 şi a fost inculpat de exploatare sexuală de minori. Faptele care-i sunt reproşate datează din perioada 2002-2005 cel puţin.

Potrivit actului de acuzare, el ar fi ”adus minore (aproximativ 40, unele în vârstă de 14 ani) la reşedintele sale în Manhattan, Palm Beach (Florida) şi pe o insulă din Caraibe, pentru a întreţine acte sexuale cu el, după care le dădea sute de dolari în numerar”.

După o primă tentativă de sinucidere, la 23 iulie, Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celulă la 10 august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.