Parchetul georgian anunţă miercuri deschiderea unei anchete cu privire la o ”presupusă falsificare” a alegerilor legislative şi o convoacă pe preşedinta prooccidentală Salome Zaurabişvili să-şi detalieze acuzaţiile de fraudă împotriva Partidului Visul Georgian, la putere, declarat învingătorul scrutinului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Parchetul georgian a deschis o anchetă privind presupusa falsificare a alegerilor legislative”, anunţă instituţia într-un comunicat.

Parchetul precizează că a ”convocat”-o joi la o întâlnire pe această temă pe preşedinta proeuropeană Salome Zurabişvili, care şi-a întrerupt relaţiile cu Guvernul şi care critică rezultatul alegerilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acest anunţ intervine la patru zile de la desfăşurarea alegerilor legialtive în această fostă republică sovietică din Caucaz, pătate de ”nereguli” acuză opoziţia.

Potrivit rezultatelor oficiale, Partidul Visul Georgian al miliardarului Bidzina Ivanişvili, care se află la putere din 2012 şi care este acuzat de către opoziţie de o derivă autoritaristă prorusă, a obţinut o victorie.

Şefa statului ”este susceptibilă să deţină probe privind o eventuală falsificare a alegerilor”, anunţă miercuri parchetul.

În urma acuzaţiilor de fraude, o renumărare parţială a voturilor a fost dispusă în 14% dintre secţiile de votare.

Această renumărare se află în curs de marţi la prânz, iar rezultatul ei este necunoscut în prezent.

Uniunea Europeană (UE) şi observatori internaţionali şi-au exprimat îndoiala cu privire la corectitudinea alegerilor.

UE şi Statele Unite au cerut în mod explicit Tbilisiului să deschidă anchete cu privire la aceste acuzaţii de ”nereguli semnificative”.

Opoziţia, cu Zurabişvili în frunte, denunţă de sâmbătă seara alegeri ”furate” şi refuză să recunoască rezultatul proclamat de către Comisia Electorală Centrală.

Preşedinta georgiană Salome Zurabişvili a declarat într-un interviu acordat AFP că un sistem ”sofisticat” de fraude, după ”o metodă rusească”, a permis Partidului Visul Georgian să obţină această victorie, prin ”cumpărare de voturi” sau ”presiuni” asupra alegătorilor.

Kremlinul a respins ”acuzaţii nefondate” şi orice amestec al Rusiei în procesul electoral din Georgia.

O voce discordantă în UE, premierul naţionalist ungar Viktor Orban, un apropiat al lui Vladimir Putin, a felicitat Partidul Visul Georgian pentru victoria în aceste alegeri ”libere şi democratice”, în cursul unei vizite, luni şi marţi la Tbilisi.

Această susţinere - singura din rândul Celor 27 - a înfuriat Bruxellesul, în contextul în care Ungaria deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE până la sfârşitul anului.

Partidul Visul Georrgian este acuzat de opoziţie de faptul că orientează Georgia către Moscova şi că o îndepărtează de obiectivele aderării la UE şi NATO - înscrise în Constituţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.