Papa Francisc a îndemnat tinerii să rupă tăcerea şi să se facă auziţi, duminică, în slujba de Florii, scrie AFP.
Papa Francisc a spus că „tentaţia de a reduce tinerii la tăcere a existat întotdeauna” şi a vorbit despre multiplele modalităţi în care este păstrată tăcerea acestora, pentru a îi „seda, pentru a îi împiedica să se implice, pentru a le face visurile neînsemnate, plictisitoare şi jalnice”.
Suveranul Pontif le-a transmis tinerilor că au „capacitatea de a striga”, chiar dacă „oamenii mai în vârstă şi liderii” îi „corup adesea” şi îi determină să păstreze tăcerea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Mesajul Suveranului Pontif vine în preajma unei întâlniri a unor tineri catolici care au cerut Vaticanului o biserică mai autentică şi mai transparentă, precum şi la o zi după ce zeci de mii de persoane au participat la evenimentul „March For Our Lives”, iniţiat de elevi, cerând un control mai strict privind deţinerea armelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.