Cuba a rămas complet fără curent electric după ce uraganul Ian a lovit extremitatea vestică a insulei, a anunţat guvernul, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sistemul electric se confruntă cu un colaps total, au declarat oficialii, după ce una dintre principalele centrale electrice nu a putut fi repusă în funcţiune. 

O persoană a fost ucisă şi clădiri au fost avariate în întreaga ţară. 

Victima este o femeie de 44 de ani care a murit după ce pereţii casei s-au prăbuşit peste ea. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Uraganul de categoria trei, cu viteze ale vântului de până la 195 km/h, se îndreaptă acum spre Florida. 

Marţi, la televiziunea de stat cubaneză, şeful autorităţii pentru energie electrică a anunţat că a avut loc o pană de curent la nivelul întregii insule ca urmare a defectării sistemului electric naţional, lăsând 11 milioane de persoane în întuneric. 

Un jurnalist de la o agenţie de ştiri de stat a raportat că 100% din circuitele electrice din ţară au fost scoase din funcţiune şi că "centrala termoelectrică Antonio Guiteras... nu a putut fi sincronizată". 

Cu sediul în Matanzas, la 100 km est de capitala Havana, Antonio Guiteras este cea mai importantă centrală energetică din Cuba. Oprirea acesteia înseamnă că, în prezent, nu mai există producţie de energie electrică în nicio parte a insulei. 

Luna trecută, depozitul de combustibil din Matanzas a fost afectat de un incendiu uriaş, reducând la jumătate capacitatea de stocare a combustibilului disponibil şi provocând pene de curent în întreaga Cuba. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.