Pachetul cu explozibili descoperit miercuri la Ministerul de Finanţe de la Berlin a fost trimis din Grecia, a anunţat Poliţia elenă citată de Reuters.
“Poliţia germană ne-a informat că pachetul, trimis prin serviciul poştal elen ELTA, avea timbre greceşti pe el”, a declarat un oficial din forţele de ordine, citat sub acoperirea anonimatului.
Poliţia de la Atena a fost anunţată verbal de omologii săi din Germania şi aşteaptă documentele necesare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Numele expeditorului de pe pachet este cel al unui politician conservator de rang înalt, Adonis Georgiadis, vicepreşedinte al formaţiunii Noua Democraţie. El a confirmat informaţia pe Twitter.
“Din păcate este adevărat şi nu este nostim deloc. Vizarea mea de către terorişti este continuă”, a scris el.
Persoane necunoscute au atacat marţi librăria lui Georgiadis, de la Atena, cu canistre cu gaz, provocând pagube uşoare.
Viceministrul elen pentru Protecţia Cetăţenilor, Nikos Toskas, se află în contact cu omologul său german, a adăugat oficialul citat.
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaueble, căruia îi era adresat pachetul, nu este popular în Grecia, pentru că este perceput drept un promotor al austerităţii.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Berlin, Thomas Neuendorf, a declarat că pachetul a sosit la minister miercuri dimineaţa.
Angajaţii sălii de curierat au identificat rapid pachetul ca suspect şi au chemat genişti, care l-au distrus printr-o explozie controlată.
Mai multe săli din minister au fost evacuate temporar.
Poliţia din Berlin a afirmat că pachetul ar fi putut să rănească persoane dacă ar fi fost deschis, iar explozibilii s-ar fi declanşat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...