Un incendiu la un imobil din sud-estul Moscovei s-a soldat cu cel puţin opt morţi, noaptea trecută, au anunţat autoriţile ruse, potrivit AFP.
“Potrivit primelor informaţii, au murit opt persoane şi alte patru au fost spitalizate”, au precizat anchetatorii într-un comunicat.
Incendiul a afectat parterul unei clădiri cu 15 etaje, în care se afla un hostel.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au fost evacuate peste 200 de persoane. “Grilajele de la ferestre i-au împiedicat pe oameni să se salveze”, a menţionat Andrei Rumianţev, şeful serviciilor de intervenţie, citat de TASS.
Alarma de incendiu a hostelului nu a funcţionat, iar în 2019 şi în iunie 2021 s-au semnalat de către vizitatori nereguli în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.