Premiul Saharov, cea mai înaltă distincţie a Uniunii Europene pentru drepturile omului, a fost decernat joi Mariei Corina Machado şi lui Edmundo Gonzalez Urrutia, lider şi, respectiv, candidat al opoziţiei venezuelene la alegerile prezidenţiale din iulie, relatează AFP.
Aceştia au fost recompensaţi pentru că „reprezintă poporul venezuelean care luptă pentru restabilirea libertăţii şi democraţiei”.
Câştigătorii au fost anunţaţi de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după o reuniune a liderilor grupurilor politice.
Venezuela a organizat alegeri prezidenţiale în iulie, iar opoziţia a publicat numărătoarea voturilor care, potrivit acesteia, arăta că Gonzalez a obţinut o victorie răsunătoare. Comisia electorală naţională l-a declarat însă câştigător pe preşedintele în exerciţiu Nicolas Maduro, iar Gonzalez, care în prezent este căutat de autorităţile venezuelene, a fugit în Spania.
„Edmundo şi Maria au continuat să lupte pentru un transfer liber, corect şi paşnic al puterii şi au apărat fără teamă valorile preţuite de milioane de venezueleni şi de acest Parlament: justiţia, democraţia şi statul de drept”, a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Premiul Saharov a fost creat în 1988 şi este acordat persoanelor şi organizaţiilor care apără drepturile omului şi democraţia.
Delegaţia franceză a grupului Socialiştilor şi Democraţilor, care a propus acordarea premiului organizaţiilor „Women Wage Peace” şi „Women of the Sun”, două organizaţii israeliene şi palestiniene care lucrează împreună pentru pace în Orientul Mijlociu, a deplâns „o ocazie ratată de a promova pacea şi reconcilierea” în Orientul Mijlociu.
Al treilea finalist din acest an a fost Gubad Ibadoghlu, un economist şi activist aflat în detenţie în Azerbaidjan.
Extrema dreaptă europeană, inclusiv grupul Patrioţii condus de Jordan Bardella a propus fără succes acordarea premiului miliardarului Elon Musk pentru contribuţia sa la „libertatea de exprimare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.