Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite va supune la vot, probabil marţi, un nou text, la cererea Algeriei, prin care se solicită o încetare imediată a focului în războiul dintre Israel şi Hamas, susţin mai mulţi diplomaţii, un demers la care Statele Unite au anunţat că se vor opune prin veto.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Algeria a prezentat un prim proiect de rezoluţie în urmă cu mai bine de două săptămâni. Dar ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat rapid că textul ar putea periclita "negocierile sensibile" care au ca scop medierea unui armistiţiu în război, relatează Times of Israel.

Algeria a cerut sâmbătă ca forul de 15 membri al ONU să voteze marţi, spun diplomaţii. Pentru a fi adoptată, rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU are nevoie de cel puţin nouă voturi favorabile şi de absenţa vetourilor din partea Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Chinei sau Rusiei.

"Statele Unite nu sprijină acţiunea asupra acestui proiect de rezoluţie. În cazul în care va fi supus la vot aşa cum este redactat, nu va fi adoptat", afirmă Thomas-Greenfield.

Washingtonul s-a opus deja de două ori prin veto unei acţiuni a Consiliului împotriva Israelului de la atacul comis de Hamas la 7 octombrie, când au fost ucise 1.200 de persoane şi au fost luaţi 253 de ostatici în timpul unui raid criminal în sudul Israelului.

Dar, de asemenea, s-a abţinut de două ori, permiţând consiliului să adopte rezoluţii care vizau creşterea ajutorului umanitar în Gaza şi care au cerut pauze umanitare urgente şi prelungite în timpul luptelor.

Discuţiile dintre SUA, Egipt, Israel şi Qatar sunt în curs de desfăşurare pentru a obţine o pauză în război şi eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas.

"Este esenţial ca celelalte părţi să ofere acestui proces cele mai bune şanse de reuşită, în loc să promoveze măsuri care îl pun în pericol - şi oportunitatea unei rezolvări durabile a ostilităţilor", afirmă Thomas-Greenfield.
 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.