Numărul civililor ucişi în Ucraina de la începutul războiului este ”cu mii mai mare” decât cifrele oficiale, a declarat Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului în Ucraina, Matilda Bogner, potrivit The Guardian.
Potrivit ONU, numărul oficial al civililor care au murit în războiul din Ucraina se ridică la 3.381, iar numărul răniţilor se ridică la 3.680.
”Am lucrat la estimări, dar tot ce pot spune deocamdată este că numărul este cu mii mai mare decât cifrele pe care vi le-am oferit până în prezent”, a precizat Matilda Bogner cu privire la numărul oficial al morţilor şi răniţilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Echipa ONU, care include 55 de observatori în Ucraina, a anunţat că majoritatea deceselor au fost cauzate de arme explozive cu o arie largă de impact, cum ar fi rachetele şi atacurile aeriene.
”Marea gaură neagră este într-adevăr Mariupol, unde ne-a fost greu să accesăm pe deplin zonele şi să obţinem informaţii complet coroborate”, a mai afirmat ea.
Bogner a mai subliniat că echipa ei investighează, de asemenea, ”acuzaţii credibile” de tortură, maltratare şi execuţii din partea forţelor ucrainene împotriva forţelor invadatoare ruse şi a grupurilor armate afiliate.
”În ceea ce priveşte anvergura încălcărilor de către forţele ucrainene, deşi amploarea este semnificativ mai mare în ceea ce priveşte acuzaţiile împotriva forţelor ruse, documentăm şi încălcările forţelor ucrainene”, a mai spus ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.