Aproximativ 23 de milioane de persoane, inclusiv 1,4 milioane de copii, vor avea probabil de suferit în Turcia şi Siria în urma cutremurului şi a replicilor sale care au transformat în ruine mii de clădiri, a declarat marţi Adelheid Marschang, ofiţerul superior pentru situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Marschang a declarat că Turcia are o capacitate puternică de a răspunde la criză, dar principalele nevoi care vor rămâne nesatisfăcute pe termen imediat şi mediu vor fi peste graniţă, în Siria, ţară care se confruntă deja cu o criză umanitară de ani de zile din cauza războiului civil şi a unei epidemii de holeră.

"Aceasta este o criză care se adaugă la multiple alte crize din regiunea afectată", a spus ea la reuniunea consiliului de administraţie al organizaţiei de la Geneva. "În toată Siria, nevoile sunt cele mai mari, după aproape 12 ani de criză prelungită şi complexă, în timp ce finanţarea umanitară continuă să scadă", a punctat oficialul OMS.

OMS a trimis provizii de urgenţă, inclusiv truse de traumatologie şi kituri chirurgicale de urgenţă, şi a activat o reţea de echipe medicale de urgenţă.

"Acum este o cursă contracronometru", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. "Cu fiecare minut, cu fiecare oră care trece, şansele de a găsi supravieţuitori în viaţă se diminuează", a avertizat el.

OMS este îngrijorată în special de zonele din Turcia şi Siria de unde nu au apărut informaţii după cutremurul de luni. "Cartografierea pagubelor este o modalitate de a înţelege unde trebuie să ne concentrăm atenţia", a spus dr. Tedros.

Pe de altă parte, fluxul de ajutoare critice ale Naţiunilor Unite din Turcia către nord-vestul Siriei a fost oprit temporar din cauza deteriorării drumurilor şi a altor probleme logistice legate de cutremurul care a lovit luni cele două ţări, a declarat un purtător de cuvânt al ONU. "Unele drumuri sunt avariate, unele sunt inaccesibile. Există probleme logistice care trebuie rezolvate", a declarat pentru Reuters Madevi Sun-Suona, purtătoare de cuvânt a Biroului Naţiunilor Unite pentru coordonarea asistenţei umanitare (OCHA).  "Nu avem o imagine clară a momentului în care se va relua", a spus ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.