Cancelarul german Olaf Scholz şi-a deschis un cont pe TikTok, după preşedinţii americani Joe Biden şi francez Emmanuel Macron, pe care a publicat o primă înregistrare video, în contextul în care platforma este arătată cu regularitate degetul din cauza lipsei protecţiei datelor utilizatorilor, relatează RFI.
Înregistrarea lui Scholz durează cam zece secunde.
În ea apare o servietă neagră pe o canapea, iar apoi Olaf Scholz la birou, în sediul Cancelariei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bundeskanzler Olaf #Scholz startet Account auf TikTok
— Brennende Frage (@brennende_frage) April 9, 2024
Erreicht die Verblödung jetzt ihren Höhepunkt!?#Berlin #Bundestag #Germany #Ampel #AfD pic.twitter.com/mBeZW7oEOq
Cancelarul german nu dansează, a promis el pe X, ci vrea să ajungă la tineri.
Von den Machern von "Doppelwumms" und "Bazooka" jetzt neu "Die Aktentasche des Kanzlers"!
— Lena Berger (@lena4berger) April 9, 2024
Nicht nur TikTok ist hier das Problem, sondern auch das Social-Media-Team von Scholz. pic.twitter.com/0kmMpCsrob
Adăugându-şi TikTok la panoplia de canale de comunicare, cancelarul vrea mai întâi să ”crească oferta de infomaţii a cetăţenilor” şi să permită ”să se arunce o privire în culisele muncii guvernamentale”, declară un purtător de cuvânt al Guvernului, Steffen Hebestreit.
UN MASTODONT
TikTok, a cărui firmă mamă este ByteDance, este un mastodont al aplicaţiilor pe smartphone, cu peste un miliard de utilizatori lunar.
Principiul reţelei, la origine, era partajarea de video scurte în care se dansa sau cu provocări de tot felul.
Această forţă de lovitură digitală îngrijorează însă mai multe capitale din Occident.
Autorităţile chineze ar putea să aibă acces la datele utilizatorilor şi să profite de acest lucru pentru a face propagandă.
În Franţa, senatorii au întocmit un raport special pe această temă.
Statele Unite, Australia, Canada şi Noua Zeelandă au interzis TikTok pe aparate care aparţin guvernelor federale.
Însă acest lucru nu i-a împiedicat pe şefii de stat aoi Americii şi Franţei să publice videouri pe TikTok, o platformă devenită de neocolit.
Joe Biden şi-a deschis cont pe TikTol în februarie 2023, cu speranţa să ajungă la tineri în acest an electoral.
Acest lucru nu l-a împiedicat să-i transmită ”îngrijorarea” sa cu privire la platformă, într-o convorbire la telefon, omologului său chinez Xi Jinping, la începutul lui aprilie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.