Ideea susţinută de Germania cu privire la crearea unei ”zone de securitate sub control internaţional” în nordul Siriei a fost salutată de către secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, însă este privită cu rezerve serioase în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, relatează AFP.
Jens Stoltenberg a anunţat miercuri că a fost informat cu privire la această idee marţi de către Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării.
”Noi considerăm că este vorba despre o contribuţie la o dezbatere a unei soluţionări politice a conflictului sirian”, a declarat Stoltenberg în cadrul unei prezentări a reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre NATO de joi şi vineri la sediul Alianţei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Propunerea va fi discutată în cadrul reuniunii, iar miniştrii îşi vor putea exprima opinia”, a adăugat el.
”Voi purta discuţii cu privire la acest subiect cu colegii mei, miniştrii Apărării europeni şi din alte ţări NATO şi vom vederea dacă acest obiectiv este realizabil”, a declarat miercuri ministrul german din cadrul CDU.
Proiectul este foarte controversat.
Cancelarul german Angela Merkel a recunoscut că ”numeroase întrebări” rămân ”deschise în continuare”, iar Ministrul de Externe Heiko Maas (SPD), nemulţumit de faptul că nu a fost consultat, a subliniat ”perplexitatea” partenerilor Germaniei.
Franţa regretă ”o iniţiativă nediscutată în comun cu partenerii” şi ”contrară dinamicii de pe teren”, a declarat marţi seara o sursă apropiată dosarului.
”În mod normal acest tip de propunere este susţinut printr-un document în care sunt prezentaţi partenerii, planificarea, şansele de reuşită, mediul în care este pusă în aplicare operaţiunea, soluţiile. Însă, aici, nu există vreun document”, a subliniat reprezentantul unui stat membru NATO.
”NATO NU E CADRUL POTRIVIT”
Statele Unite nu se vor implica, dar consideră ”constituirea unui grup european în această operaţiune de menţinerea păcii pozitivă”, a declarat miercuri ambasadoarea americană la NATO Kay Bailey Hutchison.
”Dacă turcii cer un ajutor suplimentar comunităţii internaţionale, europenii ar putea intra în contact cu Ankara. Eu cred că Germania, Franţa şi Marea Britanie ar putea răspunde acestei cereri”, a adăugat ambasadoarea americană.
Declaraţiile lui Hutchison nu-i încântă pe europenii din NATO.
”Nu ne-am afla în această situaţie dacă Statele Unite nu ar fi decis să-şi retragă forţele din nordul Siriei, ceea ce a permis Turciei să-şi lanseze ofensiva contra forţelor kurde aliate ale coaliţieiiinternaţionale conduse de Statele Unite în lupta împotriva grupării Statul Islamic”, şi-a exprimat nemulţumirea un amabsador.
NATO ”nu este cadrul potrivit” în vederea discutării propunerii germane, a subliniat acest ambasador.
Turcia şi Rusia au anunţat marţi un acord în vederea unei preluări comune a controlului asupra unor sectoare în fâşia de la frontiera turco-siriană în care armata turcă şi-a efectuat intervenţia militară - ceea ce face dificilă o implicare internaţională în această zonă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...