O biserică metodistă din California a expus scena nativităţii în care Iisus, Fecioara Maria şi Iosif drept refugiaţi în cuşti, pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor cu care se confruntă migranţii care caută azil în Statele Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Biserica aflată la aproximativ 50 de kilometri de Los Angeles a publicat imaginea pe site-ul propriu. Pruncul Iisus este învelit într-o pătură de urgenţă, iar cuştile celor trei sunt completate cu sârmă ghimpată.

Pastorul Karen Clark Ristine a declarat pentru CNN: „Ne-am gândit la cea mai faimoasă familie de refugiaţi din lume, cea a lui Iisus”.

Într-o postare pe Facebook, Ristine se întreba: „Dacă această familie căuta refugiu în ţara noastră, astăzi?”

Ea este de părere că povestea Mariei şi a lui Iosif care au fugit din Israel spre Egipt pentru a scăpa de decretul dat de Irod, ca toţi băieţii bebeluşi să fie ucişi, este simbolică pentru condiţia a mii de refugiaţi care caută azil în America.

„Familia Sfântă ia locul a mii de familii separate la graniţele noastre”, a adăugat pastorul. „Imaginaţi-vă că Iosif şi Maria sunt separaţi la graniţă, iar Iisus, nu mai mare de doi ani, luat de lângă mama lui şi dus într-un centru de detenţie la fel ca peste 5.500 de copii în ultimii trei ani”.

Pastorul îşi doreşte ca prin acest aranjament să stârnească un dialog. Pe Facebook, comentariile arată că oamenii au păreri împărţite. Unii acuză lipsă de respect la adresa lui Iisus şi spun că opiniile politice nu trebuie amestecate cu naşterea lui, alţii o consideră o idee bună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.