Cel puţin 192 de persoane sunt date dispărute şi alte 75 au murit în urma erupţiei vulcanului Fuego din Guatemala, duminică, iar marţi o nouă erupţie a propulsat gaze şi lavă în partea de sud a vulcanului, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Satele din apropiere au fost îngropate în cenuşă vulcanică şi noroi.

Peste 1,7 milioane de persoane au fost afectate de erupţia de duminică, iar peste 3.000 de oameni au fost evacuaţi.

Noua erupţie de marţi a luat pe multă lume prin surprindere după ce vulcanologii declaraseră că erupţia de duminică, care a propulsat cenuşă la 10 km înălţime, s-a încheiat.

Eddy Sanchez, şeful Institutului Naţional de Seismologie al Guatemalei, declarase că „nu va fi nicio erupţie în următoarele zile”.

 

„Avem acum o numărătoare cu nume şi oraşe în care oamenii au dispărut şi avem şi un număr – 192 de persoane dispărute”, a declarat Sergio Cabanas, şeful Agenţiei pentru Gestionarea Dezastrelor.

Numărul celor decedaţi a fost comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală pe Twitter.

Cabanas a precizat că nu a fost activată nicio alertă de evacuare înainte de erupţia de duminică. El a adăugat că localnicii au fost antrenaţi pentru proceduri de urgenţă dar nu au putut implementa măsurile pentru că activitatea vulcanică s-a desfăşurat prea rapid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.