O navă umanitară cu aproximativ 800 de migranţi la bord pe care i-a salvat la Marea Mediterană, Sea-Eye 4, a cerut vineri Italiei să-i permită să-i debarcheze, în contextul unei intensificări a migraţiei pe mare, relatează AFP.
Ministrul talian de Interne Luciana Lamorgese a cerut ajutorul Uniunii Europene (UE), în faţa acestui aflux de migranţi, joi, în cadrul unei reuniuni, la Roma, cu comisarul european însărcinat cu Justiţia Didier Reynders.
”În doar 48 de ore, echipajul nostru a salvat peste 800 de persoane”, a anunţat pe Twitter ONG-ul german Sea-Eye, a cărei navă, Sea-Eye 4, se aproia vineri de Sicilia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Între suprveţuitori se află copii, femei însărcinate şi persoane rănite”, precizează ONG-ul.
”Pentru toţi, este necesar să se pună imediat capăt situaţiei excepţionale de la bord. Avem nevoie de un port sigur!”, subliniază Sea-Eye.
Nava Sea-Eye 4, ajutată de nava Rise Above aparţinând organizaţiei Lifeline, a acordat asistenţă, iniţial, miercuri, unui număr de 397 de persoane - în cadrul a şase operaţiuni -, a anunţat joi într-un comunicat Sea-Eye, precizând că se îndrepta către Insula italiană Lampedusa.
Alte operaţiuni de salvare au avut loc joi, în zona unei ambarcaţiuni de lemn pe care se aflau 400 de persoane, care s-a spart şi care risca să se scufunde.
Salvatori maltezi, aflaţi în zonă, ”nu au răspuns niciunui apel SOS”, acuză Sea-Eye.
”Starea de urgenţă este în vigoare pe Sea-Eye 4”, o navă lansată la apă în primăvară şi care are 24 de membri ai echipajului, iar orice întârziere de primire a navei ”pune în pericol sănătatea şi viaţa persoanelor salvate şi a echipajului nostru”, avertiza ONG-ul.
Italia este unul dintre principalele puncte de intrare în Europa a unor migranţi care provin din Africa de Nord, în special dn Tunisia şi Libia, de unde plecările se află într-o creştere puternică faţă de anii precedenţi.
Aproape 95.000 de migranţi au debarcat în Italia de la începutul anului, în timp ce în 2020 au debarcat mai puţin de 30.000, potrivit Ministerului italian de Interne.
Ministrul Luciana Lamorgese i-a transmis joi, la Roma, comisarului Didier Reynders că este ”nedrept” ca Italia să primească toţi aceşti migranţi, mai ales în contextul pandemiei covid-19.
”Avem nevoie de solidariatea puternică a Europei pentru a permite o redistribuire a migranţilor care sosesc în Italia”, a subliniat ea.
Spre deosebire de perioada 2014-2017, când peste 90% dintre migranţi plecau din Libia, provenienţa celor care sosesc este de-acum ”repartizată” între Libia şi Tunisia, potrivit lui Matteo Villa de la Institutul de Studii Politice Internaţionale (IPSI).
”Iar cifrele cresc pe toate rutele (Turcia, Grecia, Albania)”, anunţă el pe Twitter, apreciind că plecările sunt cauzate de pandemia covid-19, recesiuni economice şi instabilitatea politică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...