O delegaţie a Hamas, gruparea palestiniană militantă care controlează Gaza, se află în prezent în vizită la Moscova, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în cadrul briefingului său de presă săptămânal, fără a oferi alte detalii. Ulterior, agenţiile de presă ruse au relatat că discuţiile au vizat eliberarea ostaticillor străini, inclusiv a cetăţenilor ruşi. Pe de altă parte, agenţia oficială TASS relatează că şi liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, este aşteptat la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin.
UPDATE - O delegaţie a Hamas a vizitat Moscova joi pentru discuţii privind eliberarea ostaticilor străini, inclusiv a cetăţenilor ruşi, pe care gruparea militantă îi ţine în prezent în Gaza, au informat agenţiile de presă ruse, citând Ministerul de Externe, conform Reuters.
Abu Marzouk, membru senior al Hamas, a fost printre cei care au participat la discuţii, a informat TASS.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Au avut loc contacte cu el în continuarea eforturilor ruse cu privire la eliberarea imediată a ostaticilor străini din Fâşia Gaza. Au fost discutate şi chestiuni legate de asigurarea evacuării cetăţenilor ruşi şi a altor cetăţeni străini de pe teritoriul enclavei palestiniene”, a transmis TASS. .
Hamas a lansat propria sa declaraţie în care a elogiat eforturile preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale Ministerului de Externe de a pune capăt la ceea ce a numit „crimele Israelului, care sunt susţinute de Occident”, potrivit agenţiei de presă ruse RIA.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Agenţia de stat RIA, care citează o sursă din delegaţia palestiniană, a declarat că Abu Marzook, membru de rang înalt al Hamas, se află printre cei care fac parte din delegaţia mişcării militante palestiniene care a venit la Moscova.
Pe de altă parte, Zaharova a mai anunţat că ministrul adjunct de externe al Iranului, Ali Baghiri Kani, este, de asemenea, în prezent în vizită la Moscova şi a purtat discuţii cu adjunctul ministrului rus de externe rus, Mihail Galuzin. Baghiri Kani este negociatorul principal al Iranului în domeniul nuclear.
Rusia are legături cu toţi actorii cheie din Orientul Mijlociu, inclusiv cu Israel, Iran, Autoritatea Palestiniană şi Hamas.
Moscova a pus în mod repetat criza actuală pe seama eşecului diplomaţiei americane şi a cerut o încetare a focului între Israel şi Hamas şi reluarea discuţiilor în vederea găsirii unui acord de pace.
În plus, agenţia oficială rusă TASS, care citează un diplomat rus de rang înalt, transmite că şi liderul palestinian Mahmoud Abbas va vizita în curând Moscova pentru discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin. "Pot spune că el (Abbas) va sosi în curând într-o vizită oficială la Moscova. Discuţiile cu Vladimir (Putin) vor avea loc aici", a declarat ministrul adjunct de externe rus Mihail Bogdanov, care este trimis prezidenţial special pentru Orientul Mijlociu şi Africa.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să spună exact când va sosi Abbas, menţionează TASS. "Vom anunţa data în timp util", a declarat Peskov, care a spus că este de aşteptat ca cei doi lideri să discute în principal despre situaţia din Orientul Mijlociu.
Tensiunile din Orientul Mijlociu s-au amplificat la 7 octombrie, când militanţii Hamas au lansat o incursiune surpriză pe teritoriul israelian din Fâşia Gaza. Mişcarea palestiniană şi-a descris atacul ca fiind un răspuns la acţiunile agresive ale autorităţilor israeliene împotriva moscheii Al-Aqsa de pe Muntele Templului din Oraşul Vechi al Ierusalimului. Israelul a declarat un asediu total al Fâşiei Gaza şi a început să efectueze lovituri asupra enclavei palestiniene, precum şi asupra unor zone din Liban şi Siria. De asemenea, au loc confruntări în Cisiordania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...