O cunoscută susţinătoare a dreptului la vot din Statele Unite, Stacey Abrams, considerată la un moment dat o posibilă parteneră a candidatului prezidenţial democrat Joe Biden în alegeri, i-a avertizat marţi pe americani că nu trebuie să se aştepte să afle câştigătorul chiar în noaptea scrutinului, pentru că problemele de livrare şi numărare a unui număr mare de voturi prin corespondenţă, determinat de pandemia de coronavrus, ar putea întârzia rezultatul şi atrage un număr mare de contestaţii, transmite Reuters.
”Volumul mare de oameni care vor vota prin poştă va depăşi capacitatea de numărare a voturilor şi de adjudecare a rezultatului alegerilor până la 11:00 p.m. în noaptea alegerilor”, a spus Abrams, democrată şi fostă lideră în legislativul statului Georgia, în cadrul unui eveniment virtual organizat de Reuters Newsmaker.
Criza de sănătate publică a provocat litivii în zeci de state, din partea ambelor partide. Democraţii şi grupurile de apărare a dreptului de vot au susţinut votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură de desfăşurare a alegerilor în timpul pandemiei, în timp ce preşedintele Donald Trimp şi aliaţii săi au susţinut, fără dovezi, că extinderea votului prin poştă va conduce la fraude pe scară largă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Abrams a spus că reducerea programului suplimentar la serviciul de poştă, impusă de Louis DeJoy, noul director al Serviciului de Poştă, ar putea provoca întârzieri ale serviciilor, chiar în timp ce voturile prin corespndenţă vor fi mai numeroase.
”Aşa că avertismentul meu este să abordăm alegerile din 3 noiembrie cu răbdare”, a spus Abrams.
Un purtător de cuvânt al Serviciului de Poştă a declarat săptămâna trecută că agenţia ia măsuri pentru a creşte eficienţa operaţională şi pentru a asigura un serviciu prompt şi de încredere.
În mai multe alegeri primare din acest an au avut loc întârzieri mari în numărarea şi desemnarea câştigătorilor, din cauza voturilor prin corespondenţă. Voturile din alegerile primare care au avut loc în New York pe 23 iunie sunt încă numărare în unele curse cu rezultate neconcludente, inclusiv pentru Congres.
Abrams a declarat că statele afectate de prăbuşirea economică nu au resurse pentru a gestiona un aflux de voturi prin poştă şi vor trebui să stabilească al cui buletin de vot ar trebui să fie pus la îndoială şi cine ar trebui să furnizeze informaţii suplimentare.
"De asemenea, nu putem ignora faptul că preşedintele a numit un director care încetineşte însăşi livrarea corespondenţei ... Ştim că asta va duce la o serie de contestaţii în justiţie", a spus Abrams.
Abrams, în vârstă de 46 de ani, a devenit cunoscută la nivel naţional după ce în 2018 a pierdut la limită alegerile din Georgia, în care ar fi putut să devină prima femeie de culoare care să ocupe postul de guvernator al unui stat din ţară. Ea l-a acuzat pe adversarul republican, Brian Kemp, de suprimarea unor voturi, după ce acesta a refuzat să demisioneze din funcţia de şef al autorităţii electorale, în timpul campaniei sale pentru postul de guvernator.
Ulterior, Abrams a format un grup pentru drepturile de vot, Fair Fight, şi i-a cerut preşedintelui Trump şi altor republicani să aloce fonduri de peste 3 miliarde de dolari autorităţilor electorale ale statelor, în programul de măsuri de susţinere financiară în timpul pandemiei, negociat în Senatul S.U.A.
Trump, care este în urma lui Biden în sondajele de opinie, a ridicat o serie de întrebări despre integritatea alegerilor. Săptămâna trecută, Trump a sugerat amânarea alegerilor din cauza probabilităţii de fraudă, deşi nu are autoritatea să facă acest lucru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.