Guvernul sirian a anunţat că una dintre bazele sale aeriene a fost bombardată. Momentan, nu se ştie cine a ordonat atacul, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Televiziunea de stat siriană a informat că au fost auzite explozii puternice luni dimineaţa în apropierea aerodromului T-4 la est de oraşul Homs. Mai multe rachete au ţintit aerodromul iar forţele guvernului sirian au răspuns şi au doborât alte opt rachete. Conform televiziunii, atacul a fost „cel mai probabil” condus de americani, afirmaţie negată de Pentagon.

În videoclipuri de pe reţelele sociale din Liban se pot vedea rachete care zboară la o altitudine joasă şi care par că se îndreaptă către Siria.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„La acest moment, Departamentul Apărării nu conduce raiduri aeriene în Siria. Totuşi, continuăm să monitorizăm cu atenţie situaţia şi susţinem eforturile diplomatice pentru a-i trage la răspundere pe cei care au folosit atacuri chimice în Siria”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Donald Trump avertizase anterior că regimul sirian şi susţinătorii săi „vor plăti un preţ mare” pentru un atac cu arme chimice într-o suburbie controlată de rebeli din Damascus, soldat cu 42 de morţi.

Separat, Casa Albă a informat că preşedintele Trump a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în care cei doi „au căzut de acord să facă schimb de informaţii privind natura atacurilor şi să coordoneze un răspuns comun puternic”.

Macron a declarat anterior că folosirea armelor chimice în Siria reprezintă o „linie roşie” pentru Franţa şi că forţele militare franceze vor ataca dacă se va dovedi că regimul sirian a fost implicat în atacul recent.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.