O adolescentă în vârstă de 15 ani a murit luni, iar mai multe alte persoane ”probabil” au dispărut după surparea unui pod rutier peste râul Tarn, la Mirepoix-sur-Tarn, în apropiere de Toulouse, au declarat prefectura şi parchetul pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Înregistrăm deja o victimă de 15 ani (al cărei corp a fost recuperat). Mama sa (...), care era în vehicul, a putut fi salvată de martori”, a declarat procurorul din Toulouse Dominique Alzéari.

”Se pare că cel puţin un camion, o maşină şi, poate, o camionetă, au rispărut în cursul de apă” după ”surparea acestui pod cu structură metalică”, a declarat presei magistratul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Podul, care ”se pare că face obiectul unei monitorizări corecte” în opinia sa, nu prezenta ”nicio problemă de structură” la ultima inspecţie ”detaliată, în 2017”, potrivit Consiliului departamental.

”Probabil sunt mai mulţi dispăruţi, eventual şoferul camionului” şi ”poate” cel al unui eventual al treilea vehicul, a declarat prefectul Etienne Guyot. "Este urgent să fie găsiţi dispăruţii”, a continuat el.

Potrivit unui bilanţ întomit de prefectură la ora locală 10.30 (11.30, ora României), ”o persoană a decedat, alte trei persoane sunt într-o urgenţă relativă, inclusiv martori care au încercat să le acorde ajutor victimelor, şi două urgenţe relative în rândul pompierilor”.

”Este căutată o ştafetă”, au anunţat serviciile statului într-un comunicat.

”NU ESTE O LUCRARE SENSIBILĂ”

Potrivit Consiliului departamental al Haute-Garonne, care se ocupă cu întreţinerea podului, acesta ”nu este înregistrat ca o lucrare sensibilă” şi nu beneficia de o supraveghere deosebită.

Podul, construit în 1931, potrivit Consiliului General, are 155 de metri lungime şi 6,50 metri lăţime. ”O inspecţie detaliată a fost efectuată în 2017 şi nu a relevat vreo problemă de structură”, ci  doar ”nereguli de tip evolutiv normale”.

La intrarea pe pod, din care o parte este în continuare suspendată, un panou menţionează că este interzisă trecerea vehiculelor de peste 19 tone, a constatat un jurnalist AFP. În acest loc, Tarnul are peste 20 de metri adâncime şi 100 de metri lăţime.

”O doamnă de la Mirepoix şi ffica sa erau într-unul dintre cele trei vehicule, iar potrivit martorilor erau un camion mare, o maşină şi o camionetă”, a declarat primarul localităţii Eric Oget.

”Semiremorcile nu au dreptul să treacă. Am mai văzut deja şi le-am semnalat autorităţilor”, a declarat el, fără să poată spune dacă acest camion care a căzut era o semiremorcă.

Preşedintele Consiliului departamental Georges Méric a transmis că se gândeşte la victimele surpării podului şi a subliniat că o ”anchetăeste în curs în vederea stabilirii cauzelor acestui accident teribil”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.