Primele vaccinări au avut loc luni, la Long Island Jewish Medical Center, în Queens, la New York, în cadrul unei campanii de vaccinare în masă în Statele Unite, care deschide un nou capitol în lupta împotriva pandemiei covid-19, soldată în America cu mai mulţi morţi decât în orice altă ţară, relatează The New York Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primele vaccinări au avut loc imediat după ora locală 9.00 (16.00, ora României), la New York, unde pandemia a ucis peste 35.000 de oameni şi a slăbit puternic economia.

”Cred că asta e arma care va pune capăt războiului”, a declarat guvernatoul Andrew Cuomo înainte ca o asistentă de la terapie intensivă, Sandra Lindsay, să devină prima persoană vaccinată în această campanie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele american în exerciţiu a scris câteva momente mai târziu, pe Twitter, că ”primul vaccin (a fost) administrat. Felicitări SUA! Felicitări lumii!”, însă era neclar dacă se referea la vaccinarea de la New York, scrie NYT.

Campania de vaccinare începe după ce Agenţia americană a medicamentului (FDA) a autorizat vaccinul alianţei americano germane Pfizer/BioNTech vineri, iar Statele Unite au depăşit pragul de 300.000 de morţi din cauza covid-19, care se intensifică puternic

Camioane şi avioane încărcate cu primele aproape trei milioane de vaccin împotriva covid-19 au plecat duminică în toată ţara, iar spitale din toate cele 50 de state au organizat locuri de vaccinare, în timp ce personalul medical urmăreu nerăbdători sosirea încărcăturii oră de oră.

În Statele Unite distribuirea vaccinurilor este mai puţin centralizată decât în alte ţări.

Potrivit generalului Gustave F. Perna, coordoinatorul federal al dezvoltării vaccinurilor, vaccinări urmează să aibă loc luni în 145 de locuri din Statele Unite, marţi în 425, iar miercuri în 66.

Prima injecţie urmează să fie administrată luni personalului medical din prima linie a luptei împotriva noului coronavirus. În aceastăprimă livrare urmează să nu fie vaccinaţi toţi medicii, personalul medical, paznicii, recepţionerii şi alţi lucrători care riscă se infecteze zilnic.

Din cauza efectelor secundare - febră şi dureri -, spitalele au anunţat un calendar decalat de vaccinare a personalului.

Bătrânii din aziluri - în rândul cărora a murit un număr disproporţionat de mare din cauza covid-19 - sunt condideraţi prioritari în vaccinare şi urmează să înceapăsă fie vaccinaţi de săptămâna viitoare.

Vasta majoritate a americanilor se va putea vaccina în primăvară sau mai târziu.

Primele cinci vaccinări erau prevăzute luni după-amiaza (ora locală), la Spitalul Universitar George Washington, în cadrul unui eveniment de lansare oficial al campaniei, potrivit Departamentului Sănătăţii şi Resurselor Umane (HHS).

Cele cinci persoane au fost selectate cu ajutorul unui algoritm prin care spitalul a atribuit primele doze, în baza unei cercetări efectuate asupra angajaţilor spitalului, pe criterii de vârstă, alte probleme de sănătate şi riscul pe care-l reprezintă activitatea lor, a declarat pentruNYT un oficial sub protecţia anonimatului.

Obiectivul acestui eveniment este să ilustreze felul în care urmează să fie vaccinat personalul medical săptămâna aceasta, potrivit oficialului citat.

Această lansare face parte dintr-o serie de vaccinări la care apar oficiali de rang înalt din domeniul sănătăţii.

Campania de vaccinare în Statele Unite începe la şase zile după ce Marea Britanie a devenit prima ţară care a început să folosească un vaccin împotriva covid-19 deplin testat.

O serie de alte ţări au aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech.

În Canada, primele doze au sosit duminică, a anunţat pe Twitter premierul Justin Trudeau.

Primele vaccinări în Canada urmează să aibă loc marţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.